Inca un an... Old times hype...

Neata!

Sighs. Inca un an. I guess it's good to be here. Or, better sayed, I guess it's good to still be around.

Anyway, nu prea am chef de gargara la ora asta. N-am fost niciodata un geniu al small talkului, asa ca sar direct in subiect.

Poate e faptul ca am facut o gaura in curea. Poate pentru ca o discutie pe mail-ul firmei m-a lansat pe drumul asta... Poate pentru ca sunt doar melancolic. (Doar Dumnezeu ar stii de ce...) Dar ideea e ca nu inteleg vremea si anii in care traim. Si, spre exemplu, hai sa vorbim despre muzica. Nu pot spune ca muzica pe care o ascultam acum 10-15 ani era cel mai tare lucru inventat de la painea feliata incoace, dar totusi... Aia era muzica!


Spre exemplu... Vunk. I loved those guys when I grew up... Pana acum. A ascultat cineva prostia fenomentala care a atins scoarta cerebrala in ultimele zile/saptamani? Ai de mine!... Cand ascult prostii de genul, jur ca imi imaginez un utilaj de nivelat gheata care se asigura ca s materia cenusie e dreapta, lina si fara nici un spatiu ridat, nu de alta, dar cand mustele vor veni la patinuar sa poata aluneca fara griji!

Unde esti tu Doamne Vama? Unde esti tu Doamne Kempes? Unde e muzica pe care ne rupeam noi oasele in centru, la festivale? Unde e atmosfera cand stateam pe dalele de piatra si sorbeam berea in pahar de plastic pe jos in Constitutiei, pe referene de Iele?

Nu inteleg unde s-au dus vremurile alea si imi e dor de un pogo pana sa ajunga jamdarmii sa sparga distractia... Imi e dor sa ascult Ziua Vrajitoarelor in timp ce abia imi pastrez echilibrul...

Trist e, ca azi, sunt om "echilibrat", dar tot ce-mi aducea un zambet pe buze, au disparut undeva in negura vremurilor apuse si umbrite de muzica proasta, oameni de carton, cluburi de fite si masini...

Oamenii nu se mai conecteaza, oamenii numai comunica. Vad copii din scoli si licee ce-si gasesc prietenii in clasa. Intre patru pereti. Tin minte ca eu, atunci, aveam o comunitate in scoala, dar aia se limita intre gardurile ei. Acasa, aveam alte grupuri de prieteni. Imi e dor de sticla de Bucegi la 2L bauta in fara blocului cu vecinii. Imi e dor sa vad oamenii ce se ingramadeau sa mearga la Festivalele Berii care tineau toata vara.

Imi e dor sa fim iar acolo, unde in fiecare weekend ajungeam la un concert gratuit, si cu 5 lei in buzunar ne imbatam  Imi e dor de vremea in care nu ne pasa unde stateam. Ca era o bordura, scare de bloc sau dale de ciment in piata, ci doar ca era alaturi de prieteni si imparteam o sticla...

Am castigat confort, si ne-am orientat, ca societate, catre lucruri fara valoare. O masina, un pat. Am schimbat plimbarile romantice in parc cu un orgasm sub asternuturi. Am schimbat prieteniile ce se masurau intr-o paine cu salam rupta in spatele blocului cu o nota de plata cu 3 zero-uri intr-un bar din centru.

Numai iesim cu prietenii de dragul de a asculta povesti despre trecut, numai stam la un pahar sa discutam despre probeleme noastre, ci din contra, ne intalnim cu prieteni vechi si noi pentru a bea, pentru a fi vazuti. Ne-am pierdut in lucruri mult prea simple, si am pierdut de langa noi lucrurile cu adevarat importante.

Poate de-asta nici nu-mi vine sa ies din casa cu saptamanile... Cand vad in jurul meu cat de superficiali am ajuns, cat de lipsiti de substanta si cat de usor ne introducem intr-un context care n-are nici valoare, si nici nu da o ceapa degerata pe noi...

In final, ne ramane sa cantam, incet, aproape mut, doar ca sufletul nostru sa auda,.. Cu o lacrima care arde adanc obrazul... Un val de durere ce ne pune jos.. Sau cel putin pe mine, ma aduce in genunchi. Un val cald, dar in acelasi timp, ce-mi ingheata sangele in vene... Gandindu-ma, ca nu departe de azi, o sa vina ziua cand ei nu vor mai fi, iar noi doar ne vom amintii, ca au fost odata...

Lucian (Care sunt sigur ca o sa citeasca asta) ar trebui sa stie despre ce vorbesc. Nopti in care saream pe muzica lui Kempes si a lui Minculescu. Cand Chirila ne canta despre viata noastra si despre cat de mult simteam valurile marii in versurile lui. Nu doar un mesaj venit cu zece ani mai tarziu. Inainte ca Almasan sa plece in State, si chiar daca atunci, glumeam pe seama lui, astazi imi dau seama, ca in comparatie cu Inna, aia era muzica!

Imi aduc aminte de Parlament si de Vita de Vie, de nume ce astazi sunt amintite doar in lectii de istorie. Si putine nume au ramas sa ne incante cu adevarat si astazi. Imi aduc aminte ca inainte de Megastar, si Vocea Romaniei si Dumnezeu stie ce prostii mai sunt astazi care nu aduc nimic decat o cota mai ridicata a minutului de publicitate, am avut Scoala Vedetelor care a lansat nume ma mult sau mai putin grele in ceea ce inseamna muzica. (Pentru cei ce numai tin minte, sau sunt prea mici sa fi prins, zic atat... Class, Voltaj si Vita de Vie).

Ce-i cel mai trist, ca peste jumatate din oamenii care citesc blogul asta constant, nu o sa stie despre ce vorbesc. Cel mai trist imi pare ca sunt oameni care nu stiu ce inseamna sa stai la un concert pe jos si sa razi alaturi de prieteni cu o bere la pahar in mana....

Azi, concertele inseamna un videoclip la 1080p dat pe YouTube si ascultat in siguratate in timp ce chatuii cu prietenii pe mess, pe intuneric si depresivi... Nu-i de mirare ca a crescut rata sinuciderilor la minori in ultima perioada! Daca eu cresteam in perioada asta, probabil si eu imi taiam venele!

In fine... Cred ca cel mai bine il las pe Kempes sa va incante cu Noaptea Vrajitoarelor. (Pentru necunoscatori... Piticul nu e Kempes. Iar Cargo fara Kempes nu-i Cargo. Cargo a murit in 2003... Si poate v-a invia... Eu pot doar sa sper).

In fine, fara alte cuvinte, enjoy. Poate va place. Poate va spalati pacatele...