Frica si Asteptarea... Moartea initiativei...

Buna seara si bine v-am regasit dragii mei... Ce faceti in aceasta minunata seara umeda? Sper ca bine. Eu? Eu m-am gandit sa scriu cateva randuri despre ultima seara din micul meu concediu calculat. Ciudat e cum s-a potrivit momentul cu vremea mohorata... In fine, cum ziceam, maine la ora 17:00 incep programul la noul loc de munca. O sa fie o seara lunga, presupun, si sper sa fiu pregatit pentru un nou val de frustrari, probleme de rezolvat, situatii atat bune, cat si rele de intalnit.


Fiind un moment semi-special, am deschis postarea cu o tigara aprinsa de la un chibrit negru dintr-un pachet auriu de B&H. M-am pregatit sa scriu destul de mult, pe un fundal cu Three Days Grace. (Stiu, a devenit o semi-obsesie, dar sunt geniali...) Si as vrea sa incep spunand cateva cuvinte despre asteptari...


Ne asteptam la ceva din momentul in care ne nastem. Ne asteptam sa nu fim singuri. Ne asteptam sa fie cineva care sa ne ia de mana si sa ne invete sa mergem, sa vorbim, in final, sa ne invete sa simtim. Crestem si ne asteptam sa invatam, sa luam note bune si sa facem impresii pozitive. Sa fim inconjurati de oameni placutii si in grupruile noastre, sa fim un simbol. Crestem mai mult, si ne asteptam sa castigam bani. Sa se intample ceva si sa avem succes. Sa lasam amprenta in cartea de istorie, iar istoria sa ne cante in glorie. Mai crestem putin, si iarasi, ne asteptam sa ne gasim jumatatea, sa intemeiam o familie si sa avem un copil. Ne asteptam, ca acel copil sa fie bun, responsabil si o mandrie pentru noi. As putea spune ca mai crestem, dar defapt, imbatranim, si ne asteptam sa fim, iarasi, ajutati. Avem o familie, copii, sa abie cine sa ne aduca un pahar de apa pe patul de moarte. Iar cand murim, ne asteptam sa ne renastem din umbra propriului fum ca de tigara, ca apoi sa urcam in Rai, unde sa gasim virgine, sau ingeri. Depinde de credinta. In final, trecem printr-o viata plina de asteptari, plina de sperante, vise si dorinte.


Ce ne facem, atunci cand viata nu e asa cum ne asteptam? Atunci cand nu muncim cu adevarat pentru ceea ce ne dorim? Am invatat, in timp, ca nimic nu vine de la sine. Am invatat, eu unul, ca pentru orice, muncesti si platesti... Am o vorba, poate trista, poate deprimanta, dar usturator de adevarata... Pentru fiecare shot de fericire, platim o halba de sange. Prietenii nu sunt prietenii atata timp cat noi nu dam tot ce putem pentru a fi prieteni. Jumatatea noastra, e jumatate atata timp cat esti dispus sa renunti la jumatate din tine pentru ai face loc. Copiii nu cresc cum ii vrem, daca nu ne implicam in vietile lor si nu le oferim o educatie. Munca nu aduce sadisfactii daca nu dai totul din tine atunci cand lucrezi, se aplica si in cazul scolii.


Ce sa mai, ajungem intr-un moment, cand ne dam seama, ca am asteptat prea mult. Toti suntem acolo, in acel moment, mai devreme, sau mai tarziu, intr-un fel sau altul. Uneori, deschizi ochii, si iti dai seama ca iti trebuie initiativa in viata ta. Iti dai seama ca trebuie sa te ridici din praf si sa pui mana pe fraiele tinute de Dumnezeul tau si sa tragi. Sa spui, indeajuns, de azi, eu fac ce vreau. Dar trebuie sa fi dispus sa simti usturimea bicului pe spatele tau gol cand gresesti, sau cand firul pe care-l urmezi, conduce catre o prapastie. Imi dau seama ca e greu. Naibii, mie imi e cel mai greu, si sunt o persoana care are ceva initiativa... Cel mai greu, e sa platesti acea halba de sange. Cand trebuie sa tai in vena visului si sa vezi realitatea scurgandu-se incet din tine.


In fine, as vrea sa inchid discutia asteptarilor cu doua puncte, unul, pentru voi, cei ce cititi... Nu asteptati ca cel pe care-l iubiti sa vina sa va ia in brate. Uneori, e nevoie sa deschizi tu singur mainile, ca acea persoana sa abie unde sa vina. Si nu lasati durerea sa se asterne pentru ca va e dor si din orgoliu nu veti face primul pas. Uneori, orgoliile ne costa vieti, alteori, doar usi, ocazii si oportunitati care ar duce spre fericire. De asemenea, asteptand sa vorbim de cafea si tigari, sa nu uitam sa absorbim soarele, vorbele si cuvintele celor din jurul nostru... Dar vreau sa va rog sa si asteptati. Incerc sa pun pe picioare un proiect, care sper sa va placa si sper sa-l savurati si sa-l urmariti. Dar atat cu divulgarile, ca stricam surpriza. :)


As mai vrea sa vorbesc despre oameni, in incapatanarea lor de a accepta alte pareri. De a vedea mai mult decat ceea ce cred si cum se inchid in fata reactiilor adverse. Nu realizez, de ce pusi in fata faptelor, a oameniilor ce ne contrazic, alegem sa inchidem ochii, sa ne bagam degetele in urechi si sa urlam cat ne tin plamanii "La, la, la!" fara sa mai acceptam ca uneori, gresim. De ce suntem atat de confidenti ca stim tot, cand, de fapt, nu stim nimic? De ce ne e frica sa recunoastem ca, uneori, nu avem dreptate? Dar, de ce, in acelasi timp, ne e atat de frica sa spunem altor oameni ca gresesc? De ce preferam sa chicotim pe la colturi decat sa ne ducem si sa le aratam greselile? E simplu, as zice... Tot orgoliul, bata-l vina. El si fratele lui geaman, egoismul. Ei ne imping sa credem ca suntem superiori, ei ne fac aroganti si ei ne formeaza in minte ideea ca numai noi cunoastem adevarul absolut.


Pacat, ca atunci cand ne interesam, aflam greseala... Pacat, ca pentru ei doi, alegem sa inchidem poarta celor care ne sunt, sau ne au fost odata, poate unii ce vor fii, prieteni... Si e trist, cand vezi ca cineva important pentru momentul respectiv, alege sa fie rece si distant pentru o greseala ce ai facut-o. Si mai trist e, cand alege sa faca asta, dupa ce ti-ai cerut scuze, si dupa ce a spus ca totul e ok. Dar nu stau acum, sa fac filosofie pe alegerile altora. Fiecare avem dreptul sa calcam dupa cum ne taie capul, iar daca ne duce mintea doar catre a izola pe altii, atunci, ce pot spune... Mult noroc, nu ma intereseaza sa ma inconjor de astfel de oamenii...


Intr-o alta ordine de idei, inteleg de ce companiile mari, pun mare pret pe initiativa. Si de ce oamenii cu initiativa sunt apreciati. Chiar daca, uneori, gresesc. Din greseli, inveti, dar cineva ce nu poate starnii, nu poate initia un pas, nu o va face niciodata, si niciodata nu va fi mai mult de un pion pe tabla de sah al unor fete in departamentul de Resurse Umane. Cand vom reusii sa scoatem speranta din nimic si sa formam vise in cuvinte, atunci avem dreptul sa ne asteptam la un viitor mai bun, pentru noi, cat si pentru cei din jurul nostru. Pana atunci, suntem doar copii ce stau cuminti la rand sa intre inapoi in jocul, trist, de sah al oamenilor care ne conduc, atat in viata personala, cat si scoial, profesional si national.


Pana una alta, nu va fie frica. Nu va fie frica sa incepeti ceva, un proiect, sa faceti un pas sau sa tineti pe cineva de mana. Nu lasati frica de ce s-ar putea intampla rau, si lasati speranta sa va arate ce s-ar intampla bine. Nu va fie frica sa acceptati ca gresiti. Nu va face oameni mai mici, ci din contra, in timp, veti deveni mai mari. Si nu va fie frica sa aratati altora ca gresesc. Daca nu accepta sa fie corectati, nu merita atentia voastra oricum, iar daca isi rectifica greselile, inseamna ca sunt demni sa va fie alaturi in evolutia voastra, cat si voi, sa le stati alaturi in evolutia lor. Si nu va fie frica sa spuneti ca iubiti, poate cei pe care-i asteptati sa faca primul pas, sunt cuprinsi de frica. Nu lasati prieteniile sa se degradeze pentru ca va e frica sa va deschideti. Asta e, o sa fiti raniti, cu atat mai mult cu cat incercati sa fiti intangibili. Nu va fie frica sa fiti primii, pentru ca numai primii primesc laudele si uneori, este exact ce aveti nevoie sa va lansati viitorul catre acea casa alba, inconjurata de o curte mare, cu un garaj cu trei masini si alaturi de jumatatea mult dorita. Nu lasati asteptarea sa inlocuiasca ocazia si nu lasati frica sa ia locul determinarii. Spuneti voi "Buna!" ca sa nu trebuiasca sa ascultati un "Pa!".


In final, va las in urma unui fum cenusiu si gros al ultimei tigari din pachet rugandu-va sa va bucurati de culorile initiativei, pentru ca viata e prea gri sa-o traim in frica...


Un citat de incheiere din Frank Herbet - Dune:


"Sa nu ma tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea marunta, purtatoarea desfiintarii totale. Voi infrunta frica. O voi lasa sa treaca peste mine, prin mine. Si, dupa ce va fi trecut, imi voi intoarce ochiul interior si voi privi in urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi ramane doar eu."


Cat si o melodie de la Three Days Grace - Now or Never. Lectura placuta, si o seara frumoasa sa aveti.