Povesti... Creatie... Fericire...

Buna seara dragilor. Ce mai faceti? Cum o duceti? Cum va simtiti? Eu? Stiti cum e, cat de bine se poate in conditiile date, o duc bine... In rest, de simtit, simt multe, dar putine inteleg...


Ca veni vorba. Voiam sa spun asta... Inainte sa o fac, dar cred ca am inceput sa o fac fara sa-mi mai dau seama... Mai mult sau mai putin voluntar, dar cu siguranta inconstient. Sa pun intrebarile care vreau sa-mi fie puse. Si nu pentru ca stiu! Nu pentru ca imi pregatesc, ca la scoala, un raspuns de acasa. Nu, pentru absolut sincer, simt nevoia sa raspund la ele. Simt nevoia sa spun, uneori, ca nu e bine. Si sa spun ca sunt fericit. Cred ca toti o facem. Cred ca toti simtiti acest impuls, mai devreme sau mai tarziu... Pacat ca nu putem citii mintea celor din jurul nostru. Pacat ca nu putem sa ne dam seama ce au nevoie cei din jurul nostru... Ciudat e ca... In final, e mai bine asa. E mai bine sa fie asa... In final, desi o unealta ce ar putea face mult, mult bine, ar putea fi si la fel de bine, folosita pentru rau...


In fine. Asta seara vreau sa scriu, si vreau sa scriu mult. Nu neaparat ca am inspiratie... Desi am si de aia. Si vreau sa scriu si cateva paragrafe mai mult, sau mai putin, spontane. Dar o sa scriu si cateva randuri gandite pe parcursul zilei...


In fine. Sa incepem. Si daca tot e sa structurez, o voi face in mare, in patru sectiuni.


Prima sectiune: Zilele mele.


Poate v-am obisnuit, sau poate m-am obisnuit eu sa fac asta. Dar imi place sa dau o nota de culoare zilelor mele scriind despre ele. Ma ajunta, in final, sa delimitez niste linii, sa trag niste concluzii, si uneori, cu ajutorul celor care citesc, sa-mi spuna ce, si cum sa schimb, sa ating mai repede evolutia personala. Pana una alta, acolo trebuie sa ajungem... Toti, nu?


Voiam sa zic ca am avut cateva zile pe care vreau sa le numesc, interesante. Am lucrat, in fiecare noapte... Mai putin acum. Si maine noapte, cand sunt liber. E placut, e interesant. Stres mai putin, mediu mai ok. Ai timp sa faci tot ce-ti propui si e un loc foarte decent de munca. Serile sunt mai mult sau mai putin la fel. Ma trezesc "devreme"... Tinand cont ca intru la doua noaptea. Iar diminetile sunt, cel putin pana acum, presarate de prezenta oamenilor pe care ii agreez si ii plac, indulcite cu discutii inteligente si pline, sau mai putin pline, de sens. Nu pot sa dau highlight-uri, si nu pot spune ca o zi e mai mult, sau mai putin memorabila decat cealalta. Dar sunt multumit. Momentan. Si e placut. E linistit... Uneori, prea linistit.


A doua sectiune: Creatia mea.


Ii spun asa... Poate ar trebui sa-i spun... Fantezie. De mult am fost impatimit de beletristica. Mai mult, sau mai putin, de scris. Poate niciodata nu am avut... Curajul sa "public'... Folosesc ghirimele pentru ca, public, e mult spus. Nu am destul, nu cred ca o sa am vreodata destul incat sa scriu, macar o nuvela. Dar ce scriu, uneori, din cand in cand, spontan, din plictiseala... Ajung sa prinda praf in biblioteca, in mijlocul caietelor de scoala, sau, in cel mai bun caz, la inceputul catorva caiete in care ma decisesem, uneori, sa scriu... Azi... Noaptea asta, e diferit... Putin, dar poate, sper, considerabil.... So, here it is:


Noaptea cazuse din nou. Senina. Cu stele. El, statea linistit pe balcon, asa cum facuse in ultimele saptamani si astepta. Purta acelasi palton negru si ponosit... O haina ce o primise de la cineva important. Nu stia foarte bine ce inseamna, sau ce insemna. Dar pentru el, era ultima legatura cu familia. Era ultima umbra de mostenire a tatalui sau. Isi tinea mainile incrucisate, iar cu aratatorul mainii stangi isi mangaia crucea minuscula de pe maneca dreapta. Se gandea, spera... Spera ca astazi sa se intample. Dar stia ca sanele sunt mici, ca intotdeauna. Dar el, spera. Intre timp, se gandea. Isi cobora privirea si admira mica cruce brodata pe cotul drept. Observa ca incet, incet, cusatura se desface, si ca numai e mult, poate una, doua spalari pana se va desface de tot si va disparea de tot... Stia ca atunci cand acea cruce va disparea, se va dezintrega si amintirea tatalui sau. Se va duce ca fumul unei tigari ieftine. Ofta incet si se dezmeticii. Isi desfacu paltonul, si scoase din buzunarul de la piept, de pe interior, tabachera. Tigari rulate de el, cu tutun fin, de calitate. Taiat si impachetat cu grija. Foitele erau usor transparente, dar se observa blazonul firmei producatoare. De asemenea, foi de calitate superioara. Iar filtrele... Erau acolo doar sa tina tutunul in tigareta... Gustul, era la fel de puternic si patrunzator ca intotdeauna. Privi atent in interiorul tabachereii argintii. Zambii si scoase o tigara. Inchise tabachera, si duce tigara in gura. O lipii de buza de jos si-si scoase pachetul de chibrite ce-l primise la o taverna din apropiere. Aprinse focul, tigara, scutura chibritul si-l arunca peste balustrada balconului... Trase o gura de aer si astepta. Din nou. Si asteapta... Cateva momente mai tarziu, auzi  orologiul lovind miezul noptii... Zambii. Sunetul acela, era prietenul lui cel mai bun. Era acolo punctual, si niciodata nu se lasa asteptat. Se baza pe el. Era chemarea lui. Se intoarse cu spatele la peisajul imperial, si se sprijinii de balustrada. Privi cum alaiul se deplasa pe coridorul din fata balconului. Servitori, soldati... Si ea... Se intoarse, il observa. Si se opri. Iesi pe balcon si facu un semn scurt garzilor. Se indrepta catre balcon si privi in zare... Dupa un moment de liniste si de contemplare a peisajului...


-Aprinde-mi si mie o tigara.


El zambi, si scoase iarasi tabachera.


-Au trecut trei saptamani... Ce astepti? spuse ea, incet.
-Pe tine. Atat. spuse el, zambind. In timp ce ii aprinse tigara. I-o intinse. Ea, il privi... Ii privii ochii reci si calmi.
-Mai trage un fum... ii poruncii, iar el, trase adanc. Apoi zambii. Cu un gest, scurt, din cap ii incuvinta sa continue. El, mai trase un fum, apoi ii intinse tigara. Dar ii stranse filtrul puternic. Simtii pocnetul surd, iar uleiul ii mangaie degetele... Ea prinse tigara si-i zambii.
-Cine esti? intreba in timp ce trage din tigara.
-Fratele tau m-a rugat sa te astept... Vrea sa-ti transimta ca-i pare rau... Pentru tot. Si mie imi pare rau, cu siguranta esti o fata minunata. ii spuse zambind, in timp ce-si arunca propia tigara peste balcon, in lacul din gradina interioara a palatului.
-Migdale? intreba ea mirata. Dar el zambi, iar ea intelese. O lacrima ii porni pe obrazul drept, in timp ce el, sarii in lac. O tuse seaca o coplesii, in timp ce otrava isi facea efectul. Scapa tigara jos, si cazu in genunchi in timp ce un fir subtire de sange ii cobora incet pe barba, si usor, mai jos, pe piept, formand o pata pe rochia alba, perfecta...


Pana cand cineva si-a dat seama ce s-a intamplat, el, pleca de mult. Pleca sa lupte mai departe cu remuscarea, vina si demonii interiori. Tatal ei, muri la scurt timp dupa inmormantare, de inima rea. Iar fratele ei, se bucura de o viata lunga si prospera, cu pretul sudorii supusilor lui...


A treia sectiune: Ganduri si sentimente.


Tot astazi. Ce-i drept, dimineata. Inainte sa dorm, inainte sa ajung acasa. Am avut parte de o discutie interesanta. Mai tarziu, am avut timp sa ma gandesc. Sa diger informatia primita si sa absorb totul. Si m-a facut sa ma gandesc la fericire. La ce e fericirea? Unde o gasim? Unde se ascunde, atat de bine, incat e atat de greu de descoperit? In urma unui documentar ce am reusit sa-l vad aseara, se ridica urmatoarea ipoteza: Fericirea este in noi, doar ca in urma etichetarii sociale, educatiei si ignorantei, alegem sa conditionam fericirea de ceea ce ne inconjoara. Oare asa e? Bine, stiu ca asa stau lucrurile din multe puncte de vedere. Stiu ca suntem atat de atasati, atat de ahtiati de legaturile materiale incat ajungem sa ne identificam si sa catalogam oamenii din jurul nostru cu asta.


Ajungem, dupa cum suntem invatati, cum suntem educati, ca oamenii = ceea ce au. Esti ok daca ai o casa, o masina, daca ai cu ce sa te imbraci... Cu atat mai bine daca e la moda. Haina il face pe om. Asta suntem invatati. Si nu de parinti. NU ca asta ni se zice. Pentru ca nu asta ni se zice. Nu cred ca exista un parinte, care sa spuna asta, vreodata. Dar societatea o face. Societatea ii pretuieste pe cei bogati, dar ii arunca la gunoi pe cei saraci. Asta ne face pe noi, sa luptam sa castigam mai mult. Mai multi bani, mai multa apreciere, validare si respect.


Problema e, ca toate aceste lucruri, pe care le identificam cu "fericirea", defapt, sunt surse de stres, nervi, frustare si durere. Toate aceste lucruri ne indeparteaza de la fericire, cu adevarat. Si nu fac altceva decat sa ne arunce intr-un cerc vicios de a rezolva o problema, cu alta problema. Si, intr-un mod poetic, sa zic asa, cum a spus si Corb, ne face sa traim in drama. Inconjurati de ea si adanciti in ea. Ne hraneste nevoia de escapada si ne linisteste soptindu-ne: "Stai linistit, undeva, cineva e mai mizerabil ca tine." Si asa, ne lasam prada unui val de liniste, care la un moment dat e prea putin. Si ai nevoie de mai mult, ca sa te simti tu bine, si ii ranesti pe cei din jur, ca sa-ti sadisfaci maniile personale si sa-ti dovedesti tie ca esti mai bun. Mai bun decat ce? Cu siguranta nu mai bun decat cei care sunt mai jos ca tine... Si cu siguranta nu mai bun decat tine insati.


Asa ca trebuie sa cercetam, sa cautam si sa vedem, unde exact, in interiorul nostru este linistea. Iar cand ajungem acolo, atunci suntem fericiti. Atunci, nu ne mai stresam de munca, si numai ne conditionam existenta fata de obiecte sau alte persoane. Atunci, intelegem, ca oamenii nu mor decat fizic, iar, energia se transforma. In mine, in voi, in tot. Nimic nu se pierde, totul se reutilizeaza. Abia atunci, intelegem ca nu exista "trebuie" si ca exista doar vreau. Si facem lucrurile pentru ca le vrem sa le facem, pentru ca ne dau un sentiment de placere si sadisfactie. Ne alimenteaza confortul, pentru ca alegem noi sa o facem. Dar nu pierdem nimic, iar daca pierdem, nu ne afecteaza, nu ne doare si nu ne deranjeaza. Pentru in final, nu conteaza. De ce nu conteaza? Pentru ca noi alegem sa nu conteze.


Ce e cel mai greu, e sa distingi intre EGO = Orgoliu si EGO = Eu. E o linie fina, dar pragmatica. E linia care spune daca suntem sau nu materialisti, daca acceptam sau nu ca lumea din jurul nostru e asa pentru ca vrem noi sa fie asa, pentru ca permitem noi sa evolueze asa... Oameni construiesc mediul, care la randul lui, modeleaza oamenii... Vrei sa schimbi oamenii din jurul tau, schimba intai mediul. Construieste un mediu pozitiv  in jurul tau, si al oamenilor pe care vrei sa-i schimbi, iar ei se vor modela dupa el, atata timp cat vor sa o faca. Dar si tu, trebuie sa fi pregatit sa te lasi schimbat de mediul pe care-l construiesti... Fiind ca, in final, suntem legati, suntem cusuti cu un fir unul de celalalt si de mediul din jurul nostru. Trebuie doar sa acceptam si sa ne dam seama de acest aspect, moment in care, ne dam seama, ca orice schimbare nu va mai avea noata pozitiva, sau negativa, decat in functie de ce nuanta alegem sa-i dam.


In fine, in timp, ajungem toti acolo, chit ca vrem sau nu, chit ca stim sau nu de asta, tot acolo ajungem. Mai devreme, sau mai tarziu, toti simtim acea schimbare. Atunci cand nimic numai conteaza decat sentimentele si spiritul. Pana atunci, suntem copii si ne jucam intr-o groapa de nisip si ne construim castele pline de ierahii, si posesii trecatoare, dar fata de care relationam si ne catalogam in functie de cine are mai multe graunte de nisip.


A patra sectiune: Reclama.


Se pare ca proiectul a luat o turnura interesanta. Mai mult, sau mai putin fortat de imprejurari si constrans de faptul implinit, se pare ca suntem patru. Andrei Niculescu a intrat la bordul vaporasului nostru experimental, dar am incredere, ca orice s-ar intampla, va fi bine, va fi ok si vom merge mai departe pe o structura buna... In schimb, imi este foarte, foarte lene sa incep sa ma ocup de partea tehnica... De duminica, intr-o saptamana trebuie sa-i dau drumul, si o sa fie greu daca mai astept mult...


In final. Sa ne bucuram de culorile fericirii, pentru ca viata e prea gri sa o lasam sa ne conduca spre false valori.


Melodia: Chris Daughtry - What about now.


Ah, da... Era sa uit. Ca tot sunt la capitolul, muzica cantata de un castigator al American Idol. Chris Medina (pentru mai multe informatii cititi What does true love mean...) nu a fost invitat la sfarsitul sesonului 11. Nici macar ca spectator. Chiar daca nu a ajuns intre cei 24 de semi-finalisti, si chiar daca a adus multi, multi vizitatori cu ajutorul povestii lui... Dar deh, asa-i corect, nu?...