It's how you reshape destiny...

Buna dimineata! Ce faceti astazi? Toate bune si frumoase? De curand am avut placerea sa fiu alaturi de un prieten apropiat si de sotia lui cand au adus pe lume un sufletel. Toate bune si frumoase? Asta am zis si eu, dar pentru a-mi pastra obiectivitatea si neutralitatea celesta, astazi sunt aici sa expun un punct de vedere nu prea acceptat, niciodata agreeat, dar intotdeauna nedorit.

Acum, stiu ca probabil o sa deranjez, si sper sa nu o fac prea mult. Sper sa nu supar pe nimeni si imi doresc ca si acum, o sa treceti cu mine printr-un post lung si la sfarsit sa-i acordati un moment sa v-a patrunda. Mentionez ca o sa fiu vulgar... Azi, si incerc ca nu-mi fac un obicei.

Acum, sa incepem. Ma gandeam, zilele trecute, ca verbul "a iubi" e un verb din patru litere. La fel si verbul "a fute". Eh, acum, ati spune ca cele doua se opresc acolo, cat e vorba de similitudini, nu? Unul descrie un sentiment, si celelalt descrie o activitate in sens preorativ. Unul e privit ca fiind pozitiv si celelalt negativ. Unul e social acceptat, dar celalalt nu (Desi, sunt convins ca in zilele astea e taman invers. E mai normal sa fi injurat, decat sa auzi un "Te iubesc.".) Unul e blestem si celalalt... E tot blestem.


Si aici nu vorbesc doar de baieti si fete, nu. Vorbesc de prieteni, si vorbesc despre famile. In final, intregul sentiment se comporta ca un blestem. O injuratura? O iei, o asculti, o primesti si o lasi sa treaca. Un sentiment ca asta pana trece, preferi sa iti iei viata de doua, trei ori, asta daca nu chiar si incerci sa o faci. Si atunci ce? Mai departe cum? Dar cel mai important, mai departe de ce?

Divortul, spre exemplu. E un concept nou. General acceptat de curand, mai exact in 1971. (La nivel global, ma refer.) Dar si asa, sunt cateva tari in care ideea de divort nu exista. Nu tu nepotrivire de caracter. Nu tu incompatibilitate. Cine te-a pus sa te insori? Cine te-a pus sa zici da? Asta e... Sau credeai ca "Pana cand moartea ne va desparti" era o gluma seaca?...

Poti sa iei multe unui om... Poti sa-i iei tigarile, libertatea... Poti sa-i iei picioarele si poti sa-i iei miscarea, dar nu poti sa-i iei sentimentele... Nu si sentimentele lui...

Un barbat, iubeste o femeie. Nu conteaza ce fel de barbat e. Indiferent, cand iubeste, o doreste... Cu totul. Ii vrea minta, isi doreste ca ea sa se gandeasca la el. Ii vrea sufletul. Isi doreste ca ea sa-si piarda respiratia cand trece prin fata ei, si isi doreste sa simta un fior pe spate de fiecare data cand ii aude vocea. Ii vrea corpul. Isi doreste ca si ea sa-i-l doreasca...

Asa ca daca-i spui ca nu o sa mai faca dragoste niciodata? Ca nu o sa o mai atingi in felul ala, niciodata? Ca asta e ultima oara? Ultima oara pentru totdeauna?... Poti sa-i iei unui om tot... Libertatea... Miscarea... Picioarele... Dar nu poti sa-i iei sentimentele. Iar daca asta nu e o pedeapsa cruda si neobisnuita... Atunci, eu nu stiu ce e.

Dumnezeu a facut apusul plin de culori... Si a facut cai de cursa care alearga intr-o clipita. Dumnezeu a facut portocala, marul si capsuna. Dar cea mai mare creatie a lui Dumnezeu e sufletul. Nu vreau sa fiu crud, sau ceva, dar puteti avea toate apusuriloe, caii si toate fructele din lume, eu vreau sa ating suflete... Si nu-mi trebuie toate. Doar unul, in fiecare zi...

Vreau sa am ocazia, sa am placerea ca munca mea conteaza. Ca undeva, cineva citeste si o lacrima ii curge pe fata... Coboara incet in suflet si ii mai inchide o rana. Sau decide sa schimbe un lucru marunt. Nu cer lucruri importante, nici macar nu tin sa fiu tinut minte. Sper si imi doresc ca prin ce scriu, zic si ating, sa ating mai mult decat suprafata, mai mult decat sa mangaii o mana, sa ating un suflet. Sa stiu ca incet si usor ajung sa dau ceva inapoi societatii. Sper ca asa atingem evolutia... generatie cu generatie...

Oricum, toate lucrurile astea sunt minimaliste. Si in cea mai neasteptata clipa, cel mai neimportant moment ajungi sa fi conectat cu niste oameni, cu acesti oameni, acesti straini... Care poate au aceeasi ochii cu tine, acelasi tip de nas, poate ti-au pasat o celula care te face sa bei sau sa iei droguri, chiar daca nu vrei. Chiar daca te omoara. Aceste gene sunt ca lanturile din puscarie, lanturi care ne impiedica sa ne miscam liber. Si trebuie sa fi Houdini sa iesi din ele...

Sexul si moartea... Sunt diferite, undeva in anti-teza, dar in acelasi timp, sunt identice. Sa ajungi la acel moment final, acel orgasm, trebuie sa-ti predai controlul corpului tau, sufletului tau... Si dragostea? Pai, daca sexul e dulce, si moartea e amara... Dragostea e de amandoua. Love will always and forever break your heart...

Tot ce putem face e sa speram. Sa incercam si sa ne bucuram de ce avem. De cine avem. De acel moment cand te tineam in brate, cand ma jucam in parul tau si cand ma mangaiai pe fata... Pentru ca atunci cand totul dispare, doar atat ne mai ramne. O amintire, care poate doare, dar ce trebuie, neaparat sa facem, e sa ne amintim, ca am fost odata departe. Poate inca suntem, fizic, dar in final, suntem mai aproape unii de altii decat am sperat vreodata....

Si pentru incheiere, dedic melodia aceasta urmaritorului anonim, si daca tot imi place Alan Wake, va las pe tonurile calde ale Poets of the Fall - The Poet and the Muse.

Si cu astea fiind spuse, nu uitati sa simtiti culorile din ceilalti, pentru ca a simti in gri aduce doar doliu si suferinta.