Masters of all puppets...

Salutari! Din nou. :)


A trecut ceva timp de cand am mai intrat pe blog sa scriu. Nici acum nu-mi dau seama exact de ce o fac, prea mare lucru de zis nu am. Nici despre mine si nici in general. Stiu ca mi-am tot promis sa scriu in ultima vreme despre o mie de subiecte... N-am reusit niciodata sa-mi adun indeajunsa vointa incat sa incep. So, here I am again. Si, bineinteles, de la munca. :P Nu mi-a placut sa scriu de acasa. :P Parca sunt prea lasat in tihna, ma sperie tihna. :P Eu trebuie sa lucrez sub stres si presiune ca sa pot face ceva concret, or else... Yeah, you get the point. Din punctul meu de vedere, nu s-au schimbat multe de cand am scris ultima oara.
Sunt cel putin la fel de inconstient, imatur si plictisit. Tot fara activitati concrete si tot cu idei lipsite de fundament ma regasesc... Dar deh, unii cred ca asta ma face sa merg mai departe... Tind sa-i cred.


Sa vedem... Ce-as putea spune ca am observat in ultima vreme, si nu neaparat m-a... Marcat. Ci m-a facut sa vreau sa discut despre asta... Iar cum in mare n-am foarte multi prietenii, iar cu cei pe care ii am, am absorbit subiectul, ma gandeam sa-l ridic la fileu aici, cine stie... Poate chiar o sa am parte de o conversatie intersanta. :P
Bineinteles, promit ca-mi pastrez stilul specific de a scrie incredibil de mult. :)


Ma gandeam, zilele trecute, de ce oamenii sunt atat de porniti sa fie manipulati. Si, da, sincer, cred ca majoritatea asta isi doresc. Si spun asta doar dupa nivelul de informatii pe care-l acceseaza. Cand azi atatea surse si o deschidere atat de ampla de informare, atat din mass-media cat si de pe surse alternative, gen internet, sunt o droaie de oameni care prefera sa se minta, singuri, si sa fie mintiti. Sunt oamnei care prefera sa urmareasca ziare, si posturi tv aliniate politic sau informatic unei anume nise, si chiar daca stiu asta, tot ii urmaresc.


Acum, inteleg diferenta intre interesul public, si interesul publicului, dar ce nu inteleg de ce o masa atat de mare de oameni ar fi interesata doar de barfe, silicoane si minciuni. De ce prefera lumea sa se arunce si sa se restranga in conformitatea unei mase amofre de incultura si anti-valori? De ce e mai usor asa? De ce e mai usor sa astepti sa primesti, decat sa intinzi mana sa iei? De ce oamenii prefera sa piarda, decat sa traga si sa lupte? De ce preferam sa traim in umbra celorlalti, decat sa iesim in fata? De ce e mai usor sa fim uitati decat sa luptam sa traim in amintirile celor din jur?


Well... Nu stiu, si nu pot spune ca ma deranjeaza. Nu pot spune ca nu fac ce pot incat sa ies din starea de fapt a societatii de azi... Dar problema ei, e ca pe atat cat incerci sa iesi, sa schimbi, sa definesti o noua cale, cu atat sunt altii care te trag inapoi, care fac tot ce le sta in putere sa nu schimbe nimic. Cu cat acestia sunt mai multi, cu atat viitorul nostru devine mai sumbru, cu atat aceptam mai usor sa ne fie limitate placerile si fericirea, cu atat mai usor acceptam sa ne fie luata casa si cu atat mai usor ne e sa ne ascundem in activitati triviale, in munca obositoare si repetitiva sau in cursuri plictisitoare si interminabile.


Tindem sa ne apreciem doar dupa ceea ce facem in fiecare zi. Tindem sa ne aliniem la o scara ierarhica impusa de altii. Tindem sa ne multumim cu scari triviale oferite de evaluari si note. Ne catalogam si ne clasificam in functie de ele, intr-un fel sau altul. Ce-i drept, cu cat inaintam in viata si in cariera, cu atat acea linie devine mai difuza si mai greu de sesizat, dar ea exista. In scoala, era simplu. Aveai note mari, erai bun la scoala. Erai apreciat de unii, dar marginalizat de altii. Sau invers. Aveai note proaste, sansele erau sa fii apreciat de un grup, dar sa fii scos ca marul stricat de profesori. Traim intr-o continua competie cu cei din jur, cand adevarata competitie e cu noi insine.


Lupta adevarata nu sta in a fi mai bun in a apasa trei butoate fata de colegul de munca, nu sta in a invata mai bine trei definitii decat colegul de banca. Adevarata lupta sta in a-ti controla pornirile, de a alege ce e bine pentru toti, chiar daca, uneori, acel bine, nu e cel mai bine pentru tine. Lupta incepe cu oprirea ei. Lupta adevarata e atunci cand il lasi pe altul sa castige doar ca asa e mai bine pentru toti, pentru grup. Iar intr-o lume utopica, acel bine, ar fi si binele tau, dar societatea ne invata si ne arata ca daca faci bine pentru altii, in mare parte, iti faci rau cu mana ta.


Daca ar fi trebuit sa invatam ceva in aproape 15 ani de scoala, nu e cum sa fim mai buni decat ceilalti, ci cum sa fim mai buni cu ceilalti. Ar trebui sa invatam ca o comunitate unita, stransa, nu poate fi invinsa, nu poate fi intrecuta. Ar trebui sa invatam ca toti suntem egali pe acest pamant, chiar daca unii sunt mai puternici, iar altii mai rapizi. Ar trebui sa invatam sa ne accentuam calitatile si sa ne invingem defectele, nu sa facem opusul in persoana altora.


Educatia, astazi, si in ultima suta de ani, cred, a incurajat competita de orice fel. Acum, nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu putina competitie amicala, dar in momentul in care acea competitie devine neloiala, da, am o problema. Fuga dupa castig, indiferent de pret. Fuga dupa victorie, chiar daca implica pasirea peste cadavre... Acest aspect, ma sperie. Ma sperie, pentru ca stiu ca trebuie sa aplic conceptul in viata mea de zi cu zi, pentru a putea supravietuii. Stiu ca daca nu aplic masurile incrustate adanc in mintea societatii, voi fi marginalizat si nu vad un viitor bun in asta.

Asa ca, fac singura chestie care o pot face. Trebuie sa fac in asa fel incat sa imi pastrez ce parte de umanitate si sa-mi protejez ultima umbra de bunatate din suflet, pentru ca pierderea acesteia, inseamna pierderea sperantei intr-un viitor normalizat, inconjurat de valori si de oameni, nu animale in costume pregatiti sa-si sfasie beregatele la vederea unei bucati de hartie verde.

Cel mai trist, consider eu, e atunci cand privesti in jur si vezi acei oameni, care, ori nu au varsta, ori au trecut de varsta in care sa poata lupta cu sistemul. Si vezi copii, si batranii, care nu-si mai pot purta de grija, lasandu-si viitorul in mana unor epave umane ce nu cunosc decat interesul personal si care ar sacrifica un numar infinit de vieti si suflete atata timp cat lor, si celor apropiati lor, le va fi bine.

Si mai rau, de atat, e acel mare numar de oameni, care vor veni pe pagina asta.. Vor citii ce-am avut de spus, vor misca din cap aprobator si vor spune..."Da, trist.". Dar tot ei se vor ascunde noaptea sub paturi, se vor ascunde in spatele cuvintelor de genu "Dar, ce pot face eu?". Sau "E oricum inutil, nimic nu se va schimba...". Si uite asa, cu fiecare moment ce ne repetam aceste cuvinte in cap, pierdem. Cu fiecare gand similar, ne inchidem, si ne strangem mai tare catusele peste incheieturi....

Cand, totul e atat de simplu. Si atat de usor. Nici nu-i nevoie de mult. Trebuie doar sa vrei, si sa incepi o schimbare. Acea schimbare sa o transmiti unui amic, coleg, prieten. Si asa ia forma o miscare. Asa ia forma un ideal. Si asta e diferenta intre noi si occidentali. Lor, nu le e frica de telefoane ascultate. Ei nu-si pun problema ca daca azi merg la un miting, maine isi pierd locul de munca.



Pe final, zic atat. Pe intuneric, totul e alb, negru si in noante de gri. Spargeti zidul ce va impiedica sa vedeti in culori.

Si...Apoteotic, sa inchieiem pe acordurile System of a Down - Chop Suey.