Em City...

Buna dimineata! Ce faceti astazi? Cum o duceti? Astazi am de gand sa va plictisesc cu o alta imagine despre societatea noastra... Nu stiu cat de obiectiva este, dar sper sa va placa si astept pareri.

Ne traim vietile mai rau ca intr-o puscarie. Ne pierdem timpul, viata, ne pierdem
lucrurile la care tinem maim mult cu intentia de a ne pedepsii... Sau cel putin, asa
sper. Ca ne pedepsim in fiecare zi. Ca in fiecare zi constiinta ne apasa pe umeri,
atat de tare incat ne obliga sa ne aplecam...

Dar, stiu ca nu-i asa. Din pacate. Din pacate, noi tot ne pedepsim... Pentru ca, cea
mai puternica pedeapsa adusa omului, e sa-l separi de familia lui, sa-l separi de el
insusi. Iar noi? Noi asta facem in fiecare zi. Ne pedepsim, si o facem crunt. Ne
inchidem in noi, si in cutiute mici, ca niste cubicaluri corporatiste si stam acolo.

Ganduri pentru Andrei...

Neata!

This post ain't mine. Nu a fost scris de mine, si am fost rugat de autor sa-l pastrez anonim, dar sa pun scrisoarea pe blogul meu. E pur si simplu geniala, asa ca nu am avut o problema in a face asta. :)

Este scrisa de un prieten de-al meu ce e tutore/terapeut pentru un copil cu Autism si ADHD pe nume Andrei.\

Enjoy:

Acum doi ani de zile ai deschis o mică portiță în sufletul tău, suficient cât să faci loc unui nou om in viața ta... cu siguranță nu ți-a fost ușor. Te-am văzut în preajma oamenilor necunoscuți, și de cele mai multe ori nu îi vezi, sau mai bine zis alegi să nu o faci. Și atunci când ești forțat de împrejurări să îi conștientizezi, o faci cu mare efort, ca și cum ar trebui să sari un zid imens  să accepți că în fața ta este un om, ca tine.... Desenezi case; este singurul lucru pe care vrei să îl desenezi. Casele au garduri. Te-am întrebat ce se afla dupa gard, și mi-ai raspuns simplu, un zid. Cu toate acestea, mi-ai făcut loc de prima dată când te-am văzut. Tacit, între noi s-a creat o întelegere  subtilă. Ți-am fost prezentat ca cel care te va ajuta. Nici unul dintre noi nu știa ce înseamnă asta atunci. Ai evitat privirea mea, ochii iți erau ațintiți jos, într-un punct care probabil îți oferea liniște. Doar când am rămas singuri ai îndrăznit să mă privești in ochi. Am recunoscut acea privire: închisă, timidă, neîncrezătoare. Am trăit-o și eu. Dar totuși m-ai privit în ochi. Și m-ai acceptat. În acea clipă nu mai erai un copil autist cu ADHD ci un suflet care accepta un alt suflet.

Inca un an... Old times hype...

Neata!

Sighs. Inca un an. I guess it's good to be here. Or, better sayed, I guess it's good to still be around.

Anyway, nu prea am chef de gargara la ora asta. N-am fost niciodata un geniu al small talkului, asa ca sar direct in subiect.

Poate e faptul ca am facut o gaura in curea. Poate pentru ca o discutie pe mail-ul firmei m-a lansat pe drumul asta... Poate pentru ca sunt doar melancolic. (Doar Dumnezeu ar stii de ce...) Dar ideea e ca nu inteleg vremea si anii in care traim. Si, spre exemplu, hai sa vorbim despre muzica. Nu pot spune ca muzica pe care o ascultam acum 10-15 ani era cel mai tare lucru inventat de la painea feliata incoace, dar totusi... Aia era muzica!

Army, music and... What not.

Hello si buna dimineata, cred.


In fine, this post was LONG overdue. Multe de scris, si mai multe de spus, prea putin timp si prea putine cuvinte sa acopar multitudinea de idei, care, fantastic, ma paraseste in momentul in care ating tastele. Dragut, nu?


Ce mai faceti? Cu ce va mai ocupati? Sper ca toate bune si frumoase pana acum, si inca si mai bune si mai frumoase de aici incolo.


In primul rand, vreau sa urez, tuturor ce veti citii, un Craciun minunat si un An Nou cat mai fericit. Fie ca 2012 sa  aduca in viata voastra numai fericire, sanatate si impliniri. Sa va indepliniti toate sperantele si sa gasiti puterea sa creati si sa duceti la sfarsit toate planurile voastre. Va sarut si va astept cu zambete si anul acesta.

Un basm rupt din realitate...

Hey. Sara buna.



Ceea ce e ciudat... E Sara buna? Habar n-am, ca n-o cunosc. Seara mea, in schimb, nu prea. ;)
In limita decentei, oricum. Stiti vorba aia. Seen better.


In fine. Back to the topics.


Ati incercat vreodata sa ajutati pe cineva, cu orice? Si eventual sa faceti mai mult rau decat bine? E o vorba. Drumul spre Iad e pavat cu intentii bune. Problema e ca e adevarata. Nu inteleg de ce, nu inteleg cum, si nu pot sa-mi dau seama care e toata faza asta...


In principiu, ma consider un om bun. Ok, nu perfect... Bun. As in. I woudn't harm someone without a good reason, and I would rather help than hurt or be on the sideline. Si e dificil. La modul ca, poate aici e problema, nu stiu. Nu sunt indeajuns de indiferent?