vineri, 17 februarie 2012

Ganduri pentru Andrei...

Neata!

This post ain't mine. Nu a fost scris de mine, si am fost rugat de autor sa-l pastrez anonim, dar sa pun scrisoarea pe blogul meu. E pur si simplu geniala, asa ca nu am avut o problema in a face asta. :)

Este scrisa de un prieten de-al meu ce e tutore/terapeut pentru un copil cu Autism si ADHD pe nume Andrei.\

Enjoy:


Acum doi ani de zile ai deschis o mică portiță în sufletul tău, suficient cât să faci loc unui nou om in viața ta... cu siguranță nu ți-a fost ușor. Te-am văzut în preajma oamenilor necunoscuți, și de cele mai multe ori nu îi vezi, sau mai bine zis alegi să nu o faci. Și atunci când ești forțat de împrejurări să îi conștientizezi, o faci cu mare efort, ca și cum ar trebui să sari un zid imens  să accepți că în fața ta este un om, ca tine.... Desenezi case; este singurul lucru pe care vrei să îl desenezi. Casele au garduri. Te-am întrebat ce se afla dupa gard, și mi-ai raspuns simplu, un zid. Cu toate acestea, mi-ai făcut loc de prima dată când te-am văzut. Tacit, între noi s-a creat o întelegere  subtilă. Ți-am fost prezentat ca cel care te va ajuta. Nici unul dintre noi nu știa ce înseamnă asta atunci. Ai evitat privirea mea, ochii iți erau ațintiți jos, într-un punct care probabil îți oferea liniște. Doar când am rămas singuri ai îndrăznit să mă privești in ochi. Am recunoscut acea privire: închisă, timidă, neîncrezătoare. Am trăit-o și eu. Dar totuși m-ai privit în ochi. Și m-ai acceptat. În acea clipă nu mai erai un copil autist cu ADHD ci un suflet care accepta un alt suflet.

De doi ani de zile, împreună am jucat nenumarate roluri unul pentru celălalt. Eu fratele mai mare, tu cel mic, eu profesorul, tu elevul, eu terapeutul, tu un spirit fără casă, și toate aceste roluri apoi inversate. De la tine și prin tine am învățat mai mult decât îmi imaginam că este posibil. Dacă percepția noastră asupra lumii nu este atlceva decât o oglindă a ceea ce suntem ți simțim, atunci tu pentru mine ai fost cea mai bună oglindă. Cea mai sinceră. Probabil pentru că alături de tine am ajuns să mă cunosc mult mai profund. Pentru că m-ai dus în toate extremele: de la cea mai curată bucurie la cea mai puternică disperare. Prin tine, mă confrunt zilnic cu tot cea ce este în mine. Nu e nimic de care să fug, nimic ce să ignor, să mă prefac că nu exista. M-ai învățat ce înseamnă să iubești necondiționat, lipsit de prejudecăți, ieșit din orice dualitate. Am experimentat ce înseamnă acceptare, ce înseamnă cum este ca cineva să strige cu disperare la tine, să te lovească, pentru ca în final să cedeze unei îmbrățișări de care aveam amândoi nevoie. Și înțelepciune, am primit multă înțelepciune. De câte ori știi că ajung cu tine la o limită a suferinței tale, care devine a noastră, îmi spui că nu sunt supărat. Afirmi, nu întrebi. Nu, nu sunt. Pentru că știu că depinde de mine cum primesc ce imi dau oamenii . Ține de mine sa răspund mereu cu iubire. Și este fascinant că și tu conștientizezi acest lucru, în felul tău. La fel cum fascinant este să te privesc cum te muști cu o voluptate greu de imaginat, înspăimântător pentru cine te vede, ca și cum te-ai hrăni cu tine.. Mi-a luat o vreme să înteleg că o faci pentru că vrei să te simți, pentru că nu îți locuiești nici corpul nici inima. Vrei să simți că pe lângă tot acel amalgam exploziv de senzații, stări, sentimente  care te poartă în locuri atât de inaccesibile și nedefinite există un trup, care îți aparține, pe care îl locuiești. Ceva palpabil, o cât de mică identificare cu ceva concret.

Îți miști mâinile necontrolat, ca și cum ai încerca să zbori, să pleci dintr-un loc pe care nu îl înțelegi și care nu reușește să te cuprindă. Te întreb unde ești, îmi zâmbești și continui să miști bratele, să încerci acel zbor. Nu ai cuvinte să descrii ce trăiești,  dar iei mâna mea într-a ta. Vara trecută te-am dus într-un loc în natură unde de multe ori mă retrăgeam să meditez sau să mă rog. Nu ți-am spus ce înseamna acel loc pentru mine. Dar tu ai simțit. Te-ai așezat lângă mine, și am stat amândoi tăcuți vreme de o oră. Ne uitam din când în când unul la altul, și în acele clipe vedeam pentru prima dată în privirea ta o pace și o liniște deplină. Simțeam cum barierele dintre tine și lume se risipesc, și o comuniune subtilă se crea între tine și tot ce te era. Ca și cum intensitatea trăirii se domolea pentru prima dată și vălul care îți acoperea privirea căzuse. În locul lui apăruse o înțelegere adâncă.


Timpul cu tine nu înseamnă nimic. O oră sau o sau o secundă, ambele devin goale de înțeles. Binele și răul, bucuria și tristețea se pierd unele într-altele. Iar în final rămâne doar călătoria... O călătorie a inimii printr-o lume pe care tu o simți materială, condensată și îngrăditoare iar pentru mine este imensă, imposibil de îngrădit sau stăpânit. O călătorie pentru care eu îți voi fi veșnic recunoscător.

Pe final, pot doar recomanda aceasta melodie in loc de coloana sonora...


5 comentarii:

  1. timpul uneori nu inseamna nimic :)...miscator :X

    RăspundețiȘtergere
  2. "Timpul cu tine nu înseamnă nimic. O oră sau o sau o secundă, ambele devin goale de înțeles. Binele și răul, bucuria și tristețea se pierd unele într-altele. Iar în final rămâne doar călătoria... O călătorie a inimii printr-o lume pe care tu o simți materială, condensată și îngrăditoare iar pentru mine este imensă, imposibil de îngrădit sau stăpânit. O călătorie pentru care eu îți voi fi veșnic recunoscător. "

    Acest ultim paragraf mi-a ajuns direct în suflet, ca o săgeată!
    Sublim..

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma bucur. :) O sa transmit complimentele mai departe. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. foarte frumoasa scrisoare, si profunda.

    RăspundețiȘtergere