Printre babe si nespalati... Aventuri in Profi...

(Poza nu are nici o legatura, decat franciza magazinelor in sine, dar mi sa parut foarte, foarte tare si pur romanesc, asa ca merge. Poate doar, daca eroul nostru lucra inainte la dirijari auto in parcarile Profi...)

Ma gandeam, zilele trecute la o experienta care am avut-o, si, in final, m-am decis, o sa scriu un blog-o-serial numit "Mai bine treaiam in Evul Mediu" (Cititi Leul de Oras pentru mai multe informatii). Astazi, va prezit episodul pilot, numit, "Macar atunci, aia se spalau."

Povestea, incepe scurt si sec, eram intr-un cartier din Bucuresti, considerat mai select decat cel in care locuiesc. O asteptam pe Alina, si cat asteptam eu cumintel afara sa coboare, imi zic, eh, de ce sa nu ne aprovizionam pana ajungem acasa. Si uite asa, ma indrept catre locatia unui supermarket. Toate bune si frumoase. Muzica in casti, tigara in mana, afara cald, frumos.

Intru in Profi, las rucsacul in sertarasele special amenajate, din care jumatate erau ocupate, un sfert nu aveau chei, dar erau deschise, gasesc un loc si imi cumpar eu ce am de cumparat, dau o tura prin tot magazinul, ma mai invart putin pe acolo, si zic, mda, ajunge. Bucuros ca am gasit Mars Miniatures, dau sa ies. La iesire, surpriza. Mergea doar o casa din patru. Pufnesc, si zic, mda, pur romanesc.

Si ma asez la coada. Ce nu bag de seama este individul din fata mea... Un nene, trecut prin viata, pe la vreo 30-40 de ani, lucrator la o firma de protectie si paza. Nu iau in seama personajul, lucru ce il regret amarnic, doar minute mai tarziu. Ma asez la coada. Distanta normala intre clienti, eu cu cosuletul meu, paznicul cu sticla lui de suc ieftin. In spatele meu, doua babute grabite. Unde se grabeau, nu stiu, dar, in Romania oricum este normal sa fii grabit oricand si oriunde, asa ca iarasi, nu iau in seama. Alt lucru pe care-l voi regreta minute mai tarziu.

Toate bune si frumoase, intram noi pe langa banda rulanta a casei cu pricina, o femeie in fata, paznicul, eu si babutele grabite care ma inghionteau cu caruciorul sa merg mai in fata. Eu, ma las inpins. Ma apropii de paznic la o distanta de aproximativ doi metrii, moment in care ma izbeste. Trosc! Naucit, imi ia aproximativ doua, trei secunde sa ma dezmeticesc. Zic in mintea mea, "Fraaate, dar astia lasa carnea sa putrezeasca pe aici?". Ma uit in jur. Nimic, macelaria e in capatul celalalt al magazinului. "Ok... Ce dracu au luat babele astea?" Ma uit in spate. Nimic din carne. "Mah, ce dracu pute asa?". Poc, inca un ghiont de la babutele grabite, si mai fac un pas. Atunci am realizat. Deja, ma luase ameteala.

Ma uit in fata, la personagiul in cauza. Tip. Creol. Inalt. Slab. Jegos, in uniforma neagra de paznic cu o sticla de Adria in mana. Zic, pfuai, am pus-o, bine ca nu are decat o sticla de suc. Imi tin respiratia, si trece. Tineti cont, in fata, nu puteam sa ma duc, daca mai faceam un pas, aveam mai multe sanse sa supravietuiesc in reactorul de la Fukushima. In stanga, banda rulanta si rastelul cu pachete de tigari. In dreapta, prezervative si guma de mestecat. (Nu am inteles de ce, cele doua erau unele langa celalalte... Probabil vreo capcana pentru copiii?). In spate, babutele cu un ditai caruciorul, ocupau tot culoarul, sa sar peste, iarasi, nu prea era combinatie.

Uite asa, incep sa-mi tin respiratia. Cucoana din fata paznicului, care de altfel, cred ca era un angajat model. Il puneai in fata usii, garantai ca nimic nu intra, nimic nu iese. Si daca incearca, murea pe drum. Eh, revenind, doamna din fata induvidului, punga de plastic, cumparaturi, etc, etc. Dansa, dorea sa achite cu bonuri de masa. Toate bune si frumoase, nu? Dar stiti voi cu bonurile... Cand platesti cu ele, nu primesti rest. Se pare ca doamna in cauza, a uitat. Si uite asa. Eu abia mai tinandu-mi respiratia, vad cu stupoare cucoana in cauza fugind pe la alta casa sa-si cumpere trei banane. Si atunci eu raman prost.

Zic... Ok, ori imi tin respiratia in continuare, ma sufoc si mor. Ori respir si... Si imi ard plamanii si ma sufoc si mor. Ce dracu fac? Ok, ma risc. Si respir. Cred ca ma facusem deja albastru. M-am proptit in caruciorul babelor si da si inpinge, da' babele, nimic. Zic, hai sa nu fiu nesimtit, da' nici nu mai clintesc pana nu pleaca Regele Parfumurilor din fata mea. Zis si facut. In timp ce eu schimbam culori la fata ca un curcubeu veritabil, se intoarce cucoana. Fuge printr-o casa inchisa, vine cu bananele si eu zic, multumind lui Dumnezeu: Aleluia! Ingerii cantau si toate florile faceau boboci in jurul meu.

Pfuai, hai ca numai e mult. Cand aud... Simt ca ma ia cu ameteala si mai rau, Raiul se rupe in doua, ingerii incep sa planga, florile se ofilesc, iar caserita spune: "Astea trebuiau cantarite!" catre cucoana cu banane. Ma luau caldurile deja, simteam ca lesin. Ma uit in sus, si zic: "De ce Doamne? Cu ce-am gresit?" Si uite asa, pleaca caserita sa cantareasca bananele. Mai trec cateva minute, eu am zis ca-s ore. Fiecare gura de aer pe care o trageam in piept imi dadea o stare de imi venea sa-mi vars mancarea de azi, de ieri, matele si unghiile de la picoare, toate odata. Pana s-a intors fatuca, cred ca am mai trecut de doua ori prin tot spectrul de culori. Intr-un final, achita cucoana, eu, stau pe loc, babutele ma imping cu caruciorul, dar ma tin tare. Pana la urma, achita si Regele Parfumului si intr-un final, trec si eu.

Faza care mi s-a parut cu adevarat trista, e ca respectivul in cauza, era angajat de Profi, si trebuia sa stea intr-o camaruta de 2/3 metri unde supraveghea magazinul pe camera. Eu stiu de ce i-au construit cosmeluita aia acolo... Ma intreb, el stie? Sau crede doar ca sta acolo sa nu-l ploua? Oricum, imi e mila de cei ce incearca sa fure din Profi... Ma gandesc ca acest individ ar trebui sa puna mana pe tine. Dumnezeu stie ce fel de creaturi ciudate s-au mutat traind in acel ecosistem radioactiv.

In final, spre bucuria mea, m-am gasit afara, iarasi cu muzica in urechi, tigara in mana, apreciand si bucurandu-ma cu adevarat de calitatea si confortul oferit de aerul curat... de Bucuresti. :)

Cu astea fiind spuse, va doresc sa... mirositi culori, caci viata e prea gri sa nu ne bucuram de ele. :)