Muza... Inspiratie... Nimic...

Sighs... It's THAT time again. E cazul sa mai postez si eu ceva, altfel zice lumea ca ori am murit, ori m-am lasat de scris... Sau m-a lasat inspiratia. Sau mai rau. Muza... Delicat subiect. Nici nu stiu care-i muza mea astazi, sau... deh, in general. E dificil sa spun de unde ma inspir. Uneori ma inspir din viata mea si relatia mea, sau relatiile cu alti oameni. De multe ori mi-a trecut prin cap sa scriu despre cunostintele mele mai mult sau mai putin apropiate, dar cu siguranta de o calitate intelectuala sau morala ce lasa de dorit. N-am facut-o, am zis ca as fi rau, si ca nu merita osteneala.

S-a mai intamplat sa ma inspir din tragediile oamenilor din jurul meu, mai mult sau mai putin direct, si uneori, chiar foarte departati, locativ, de mine, dar apropiati prin intermediul netului, more or less.

Am scris despre intamparea unei fete, deuna zi, destul de dura. Mi-a fost mila de ea, sincer. Iar aseara am aflat ca a avut o cadere si a izbucnit in lacrimi fata de o persoana care... Hai sa spunem, nu ar fi fost prin primele locuri ale listei ei de telefon, si fata de care nici nu era cine stie ce apropiata... Dar, deh, disperarea face multe din oameni. Iarasi mi-a fost mila. Dar nu ma mai obosesc, oricum nu ma ajuta cu nimic, si singura recunoastere pe care o primesc sunt injurii si reprosuri. Asa ca, mai bine ma abin.

Puteam sa scriu despre oamenii care pozeaza in cei mai buni prieteni, si apropiati, dar pe parcursul lunilor ce trec, iti dai seama ca ei nu exista in viata ta, sistematic. Abia auzi de ei, nici numai pun de vazut. Cred ca stiti... Ai petrecut copilaria cu acesti oameni, vorba aia, v-ati legat la sireturi unul pe altul si ati mancat din acelasi blid. Ai postit o tigara si o bere intr-o noapte calda de vara pe la trei in spatele unui bloc jegos. Si in ultima vreme singurul sentiment pe care ti-l provoaca e repulsia. Te uiti, si nu intelegi ce-l/ce-o impinge sa fie atat de diferit de tine. Desi ati crescut aproape la fel, in acelasi mediu. Trece ceva timp, si zici, "Stii ceva? Fuck it!" Oricum, nu mai suna, tu numai suni, ei evita sa te vada, si tu la fel.

Trist, e altceva. Trist e cand iti dai seama ca acei oameni pe care tu-i desconsiderai, pe care nu-i respectai si pe care-i considerai inferiori, exact aceia erau cei aproape de tine. Cei care nu au uitat sa-ti zica un gand bun de ziua ta, sau care nu au uitat numarul tau de telefon de indata ce le-a fost mai bine, sau mai rau. Cu bune, si cu rele, au fost langa tine, iar tu nici nu ti-ai dat seama. Si nu e trist ca-ti dai seama. Nu e trist ca sunt ei asa. E trist ca te-ai purtat cu ei ca si cu niste gunoaie. Sunai numai cand aveai tu chef/nevoie si mai putin cu ajutatul, desii, abia daca mai tii minte cand a fost ultima oara cand te-au refuzat. E trist cand iti dai seama ca ai fost o jigodie cu oamenii care nu meritau...

Dar nu despre asta vorbeam. Vorbeam de muze. Doua articole le-am scris pentru ca mi-a fost recomandat sa scriu. Ba despre ceva vesel, ba sa-mi spun parerea despre un caz. Si alea au fost usoare. Greu e sa scrii ceva din nimic. Faci ceva din piatra seaca. Uite, totusi ca-mi iese... Am inceput despre nimic, am vorbit de muze... Mi-am varsat o parte din frustrare, si iarasi la muze...

As putea scrie despre alte bloguri. Si asa m-am intalnit scriind de Leul de Oras, dar chiar cred ca merita atentia. As putea scrie despre fete care vor sa fuga de acasa, sau fete care isi ascund prietenele de parinti, pentru ca oamenii, chiar daca tineri, sunt incuiati. Dar inteleg de ce sunt incuiati, si eu as fi daca ar fi vorba de fiica mea. As putea vorbi de oameni care traiesc in umbra prietenilor lor, si scapa, sau despre altii care vizeaza la schimbari, care contempleaza gustul tigarii pe care o urau, doar pentru a se schimba. O schimbare disperata intr-o zi disperata cu un motiv disperat... Sa uite.

Si asa uitam. Uitasem ca vin Floriile si ca trebuie sa-i spun maica-mii La Multi Ani. Si uitasem ca era ziua tatei... Noroc cu telefonul... E geniala functia de calendar cu alarma. Nu stiu ce-as face fara ea. Cred ca as fi dispretuit de toti. Nu sunt bun cu datele, si le uit... Cum altii incearca sa uite de lume si de oameni. Puteam sa scriu despre relatia artistei si bancherului, care traieste fericita in spatele frustrarii lui. Iar artistei ii pare rau, dar nu se poate oprii, pentru ca fericirea ei e ca un drog, iar nefericirea lui nu e decat o subliniere a cat de bine ii e ei. Si nu se poate oprii. As putea sa scriu despre teorii cu extraterestii si Facebook, dar putin imi pasa de amandoua, asa ca nu o fac. As putea sa scriu despre copiii ce cauta razbunare...

Si as putea scrie despre cum idiotii inchid spitale, cu zecile in toata tara, mai putin in Harghita si Covasna... Ah, da, iar pe ministrul sanatatii il cheama Csaba Attila... Sau cum o fi la el acolo.. Coincidente cineva? Eu nu prea cred. As putea scrie despre referendumul (sondajul de opinie) din Bucuresti pe bani multi si fara nici un rezultat. Dar am zis ca nu scriu despre politica, cel putin nu inca. Sper ca mai am subiecte, sau macar, sper sa pot sa mai scriu despre nimic, din nimic.

As putea sa scriu despre cat de mult imi urasc locul de munca, dar plec in mai putin de 5 zile, si sunt fericit. Imi pare rau de oameni, totusi, sunt minunati. Sincer. E singurul motiv pentru care as mai lucra aici. As putea sa zic ca sunt fericit ca sunt chemat la interviuri, dar nu sunt, pentru ca orice ai face, programul e naspa... Si de bani, numai zic. Cat despre activitati? As putea zice de Airsoft si cat de fun a fost sambata. Chiar daca MP5-ul meu a dat missfeed la greu, si mi-am luat o bila in unghie de am zis ca mi-a taiat degetul. Dar nu am chef sa vorbesc despre asta, pentru nu consider ca s-a intamplat ceva interesant.

Pe de alta parte... Nu e nimic interesant din ce-am facut. Sincer, a fost o saptamana ca oricare alta. Mi-am luat dodge cam de la jumatate din cunostintele mele cand era vorba de iesit, si am dat dodge la si mai multi. Am iesit de fiecare data cand am avut ocazia, dar am simtiti ca mi-am pierdut vremea, dar in casa ar fi fost mai rau. In final, imi dau seama ca viata noastra, pentru ca sunt sigur ca nu sunt singurul, se invarte prea mult in jurul a... nimic. Nu facem nimic concret, la munca, sau mai bine zis, dupa munca, tragem linie si ne dam seama ca nu am facut nimic, si ca ne-am pierdut opt ore degeaba, fara o concluzie, ca stam doua ore pe drum ascultand aceleasi melodii care ne fac sa ne simtim bine, rau, melancolici si asa mai departe... pentru nimic. E greu sa vad un scop, in momentul de fata la orice. De unde, poate si lipsa de inspiratie. Dar sunt multumit, intr-un fel, desii, daca ma cunoasteti, ati stii ca eu nu sunt multumit niciodata, oricum, revenind, sunt multumit ca pot sa scriu cateva paragrafe despre nimic.

Poate am trimis un mesaj, poate ca nu. Poate, ca tu, cititorule, ai inteles ceva ce poate nu am vrut sa intelegi, dar daca te-a miscat, e bine, inseamna ca totusi, poate gresesc. Poate lucrurile nu se intampla asa, doar de dragul lor, si poate exista un scop. Poate maine, sau poate poimaine, ceva din ce-am scris azi aici, te face sa schimbi ceva, sau sa faci ceva ce nu ai chef, poate vei avea o sadisfactie din asta. Sau poate nu.

Tot ce pot spune, este sa va bucurati de culori, pentru ca viata e prea plina de un nimic gri ca sa ne permitem sa ignoram momentele care ne scot din rutina.

P.S: Poate o sa scriu in curand despre Regina Parfumurilor. You'll love it.

P.P.S: Ascultati melodia asta. Este geniala. :) Three Days Grace - Brake.