Ce-i al meu e al meu... Ce-i al tau, e tot al meu...

Eh, si uite asa, o alta dimineata, o alta zii. Eu, tot la munca. Si cum v-am obisnuit in ultima saptamana, visavis de preavizul meu, asta e ultimul episod din seria: "In sfarsit, mi-am dat demisia, am iesit din iadul asta." :) Bine, nu e chiar asa un iad, dar ce sens are sa scriu daca nu sunt, macar putin, dramatic. Deci si prin urmare... A.M.R o zi! Hai liberare! Inca putin, doar cateva ore si am terminat-o cu slujba asta. :P

Pe de alta parte, este absolut frustrant sa scriu de la munca. Intotdeauna ma intrerupe cineva, plec de pe coala alba zece minute, si cand ma intorc, numai reusesc sa leg firul ideii pe care am inceput-o... In fine. Revenind, problema mea, in momentul de fata, e ca aveam in plan sa fac din postarea de ieri doua, una sa ramana pentru azi... Dar ieri mi-au mers degetele singure, si deh, ce sa le fac? Sa le tai? Nu imi pare o combinatie... Acum, ideea e ca nici nu vreau sa scriu pagini despre nimic, pentru ca am facut asta deja si nu vreau sa ma repet... prea des.

Mmm... Poate ar trebui sa vorbesc putin despre sarbatorile Pascale... dar nu am de gand sa intru prea tare in subiectul acesta. O sa-l disec cu pofta Sambata. Sau poate Duminica. Sa fie mai mult sau mai putin in subiect. Dar pana atunci, ce trebuie sa spun e ca va doresc la toti sarbatori cat mai fericite si acest Paste sa va aduca in oua Kinder toate surprizele pe care le doriti si sa va pregateasca numai bucurii pentru viitor.

Ca am zis si de urari simt nevoia sa mergem mai departe. Si sa mergem, bineinteles, la probleme. Si despre ce as vrea sa discut astazi, sunt oamenii indecisi. Despre acei oameni, si acele situatii in care pur si simplu, numai intelegi nimic, daca privesti din exterior, si care te dezamagesc si te lasa gol pe diauntru, daca esti implicat. De ACEL moment, cand te asezi in genunchi, pui intrebarea si iti raspunde sec: Nu stiu... Apoi, incepe discuita. De ce? Ca nu am incredere. Sau, ca nu sunt pregatit/pregatita. Sau ca nu este momentul acum. Si tu, singurul lucru care iti trece prin minte este: "Da Doamne tren! Sa treaca trenul peste mine! Acum si aici!"

Ceva similar am patit si eu, si cred, ca toata lumea a patit ceva in genul, undeva, candva si cu cineva. Si sunt sigur ca tuturor va lasat acelasi gust amar din care nu stiai exact ce sa intelegi. Pentru ca oamenii sunt creati sa-si faca planuri, sa se gandeasca la ziua de maine. Chiar daca intr-un mod superficial. Nu suntem facuti sa ardem gazul degeaba. Putini, iar din acei putini, majoritatea au probleme psihice, pot sta ore in sir fixand o pata pe perete. Eu, sunt unul din aceia. :P Glumesc. Dar oricum, chiar si atunci cand nu facem nimic, tot facem ceva. Ne uitam prin televizor, sau vorbeste cineva cu noi, si nu suntem acolo.

Unde vreau sa ajung cu aceasta idee e ca, atunci cand iti suni un prieten si il intrebi, omule, iesim si noi la o bere astazi? Sau sa o ardem dubios pe afara? Te astepti la un raspuns. Concret. Da sau nu. In nici un caz, bah, nu stiu frate. Pentru ca tu poate chiar vrei sa iesi cu persoana respectiva, si sa ti se raspunda in dubii, e cel mai prost lucru care-l poti patii, pentru ca te incuie. Poate mai ai si alte optiuni, dar logic, vrei sa ramai la prima optiune. Si atunci astepti, si doar stai. De ce? Pentru ca nu stii daca faci acel lucru, dar nici nu vrei sa-ti faci alte planuri, pentru ca deh, vrei sa faci respectivul lucru...

Am dat acest particular exemplu, pentru ca exact asta am facut eu ieri, unui prieten. Acum, nu stau sa-mi dau motivele, pentru ca nu are sens. Si nu am facut acest post sa-mi cer scuze, sau sa ma explic, in vre-un fel. Dar se aplica in foarte multe cazuri si situatii, o patim toti, si o facem toti altora. Si ne mintim ca e ok, sau nu ne pasa, dar ne pasa cand altora nu le pasa de noi. Si ne deranjeaza cand noi patim asa, dar nu ne mai intereseaza cand o facem la randul nostru.

Unde voiam sa bat? Spre egoism... Da, cred ca este un subiect bun de conversat la un nivel spiritual... Egoismul este in mare o ramasita descendenta a supravietuirii celui puternic. Esti puternic, mananci, supravietuiesti si te reproduci... Asa era atunci. Acum, e mai complex. Astazi, urata are loc in societate, iar prostul isi gaseste loc de munca. Dar nu am nimic impotriva acestui fapt. Toti avem locul nostru, iar in momentul de fata perimisivitatea este un locru pozitiv.

Asa ca ne intoarcem la egoism. Egoismul, in stare pura, e un sistem important de aparare care ne forteaza sa ne gandim la noi, inainte sa ne gandim la altii. El, impreuna cu instinctul de conservare ne ajuta sa supravietuim in momente de criza. Fara ele, am fi toti eroi si probabil ca in momentul in care, spre exemplu, un om incearca sa se sinucida, alti cinci ar muri sarind in fata metroului sa-l salveze. Deci, ai spune, ca egoismul e bun. Si da, e bun, cand il folosesti asa. E bun cand esti la munca si te lupti sa primesti un job mai bun. E bine sa te gandesti la tine asa.

Dar ce te faci, cand transpui acest egoism in tot ce faci? Ce te faci cand esti egoist fata de oamenii la care tii? Ce te faci cand ignori aproape cu desavarsire sentimentele si starile de fapt al celor din jur, si nu din rautate, nu... Ci mai rau, caci esti prea ignornat, prea absorbit de propiul tau egoism si te simti prea bine ca sa-ti dai seama ca oamenii din jur sufera? Cum te opresti, atunci cand intrebi persoana iubita "Ce ai, ce-ai patit?" si iti raspunde cu "Ma simt prost..." Sau ca se simte ignorat/ignorata... Din cauza ta? Cum opresti un mecanism de aparare, pe care il accepti si il respecti? Cum faci sa iti lasi scutul jos in preajma celor pe care nu vrei sa-i ranesti? Dar ce se intampla cand ei te ranesc pe tine, iar tu ai scutul jos?

Gabriel Garcia Marquez a spus: "Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt, atunci cand sunt cu tine..." Lucru care dovedeste in clar, faptul ca cel mai egoist sentiment dintre toate e iubirea. Iubirea de a tine acea persoana alaturi de tine, sa petreci timp cu acea persoana. Sau egoismul de a avea un prieten aproape, pentru a te descarca, pentru a vorbi despre problemele tale...

Acum, imi aduc aminte de un prieten, care ne povestea de un joc din facultatea de psihologie... In fine, nu povestesc toata situatia, dar ideea tine de oamenii care sunt toalete... Stiti voi. Dupa ce bei mult, mult de tot, si iti e rau, si iei capacul ala in brate si dai afara tot. Practic, comparatia e similara. TOTI avem acel om, pe care il sunam aproximativ odata pe luna, sau pe saptamana cei mai deprimati, si ii spunem tot ce am patit. Si ii spui, si el te asculta. Poate iti da si un sfat. Dar niciodata nu spune nimic din problemele lui. Nu pentru ca nu are si nu pentru ca nu vrea sa-ti zica. Dar nu vrea sa te intrerupa. Asa ca sta. Si asculta. Si tu termini, si te stergi la bot. Te duci si platesti nota de plata, cu alte cuvinte, un apoteotic tras al apei ca si prietenul sa fie multumit. Ii spui multumesc si pleci, si nu te intorci sa vezi, si nu te mai uiti indarat. Pentru ca oamenii acestia sunt buni doar sa asculte, iar tie nu iti pasa de el, practic, iti pasa doar sa refulezi undeva cand ai nevoie.

Asta, dragii mei, se numeste egoism. In pura sa forma, in stupida activitate si in idiotica manifestare. De ce am mai fii egoisti? Poate ar fi mai bine sa traim intr-o lume de eroi? Intr-o lume in care politicienii nu ar mai fura, pentru ca le-ar pasa de oamenii care-i aleg. Intr-o lume in care nu am mai ranii oamenii din jurul nostru si intr-o lume in care ne-ar pasa de oamenii care ne sunt aproape atunci cand avem nevoie de ei... Dar chiar credem asta? Chiar ar fi mai bine? Sau ar fi o viata mai scurta, mai plina de oameni care gresesc ajutand oamenii care nu vor sau nu au nevoie de ajutor? De sentimente starnite din vulnerabilitate? Fara o fundatie sedimentata, iar in momentul in care vulnerabilitatea dispare, sentimentele mor, iar noi ramanem blocati intr-o relatie fara sa stim cum am ajuns acolo, poate chiar, terminand-o, facand mai mult rau decat bine? Chiar ar fi mai bine sa traim intr-o lume cu atatea pericole in jur in care oamenii s-ar baga in scandaluri de tigani cu sabii, schimb de focuri intre traficanti de droguri si sarind in fata masinilor si a metroului pentru a salva un necunoscut?

Suna nobil, dar nu-mi pare fezabil... Lumea nu e pregatita, noi nu suntem pregatiti pentru atat de multa bunatate si altruism

In final, va doresc multe, multe culori, sa va bucurati de ele, voi si cei dragi voua, pentru ca viata e prea gri si prea egoista sa  nu ne bucuram de ele...

P.S. In poza scrie: "With stolen wings, we cannot fly, without empathy we shall fall... So ignorantly arrogant: To praise ourselves with the spoils of death... Is this the true nature of humanity? We are so very selfish... Do not belive in Angels..."

P.P.S: Melodia! Astazi am pentru voi Three Days Grace - Get Out Alive. Si da, melodiile sunt legata de postari. :P