Dorinte... Ipocrizii... Nesimtirii...

Hello! Ce faceti? Long time no write... I guess. Eh, ce sa mai una si alta... Probabil ar trebui sa spun ca am avut parte de o saptamana minunata de cand nu mai lucrez in CP. Nu tu trezit dimineata. Nu tu stres. Nu tu telefoane. Liniste. Si pace. Multa, multa pace. Divin, ce pot sa zic? Dar mai pot sa zic ceva, defapt. Pot zice ca am stat la Alina cateva zile, si a fost minunat. Had fun. Am savurat si cateva filme. Recomand cu caldura The Rite... Chiar daca povestea e semi-fada si reuitilizata, actorii fac tot deliciul filmului. Genial. De asemenea, recomand The Way Back si The Sanctum. Superbe ambele filme. Poate doar un pic cam lungi, dar in general, geniale. :) Asa, am pierdut noptile si m-am pregatit pentru noul job de noapte. Cu seri pe WoW sau in spatele blocului la o sueta. Iar sentimentul de vant ce-ti bate in fata, este divin. Si da, a fost nevoie sa-mi dau demisia ca sa pot savura aceste momente iarasi. :)


Dar, ca sa punem ciresica pe tort... Stiti voi, viata are intotdeauna prostul obicei de a ne da peste bot si uite asa imi suna telefonul mie, intr-o marti de zece ori. Dupa ce reusesc sa ma urnesc din patul moale si cald, chiaun si mahmur, recunosc numarul... The job. "Fuck! Ce dracu mai vor si astia...?" Sun. Radu. "La naiba...." Gandesc eu. "Stii, ca mai ai opt ore de facut, bla bla bla...." "La dracu. Trebuie sa ma intorc la astia." Raspund: "Bine man, maine, la opt. Ne vedem." Inchid. Pe naiba. Eu la opt abia plecam spre casa. Descopar cu stupoare ca abonamentul de Cosmote e inchis cand am incercat sa-i dau un sms ca sa-l anunt ca nu ma pot prezenta. Ideea e ca nu m-am dus la munca. Asta era miercuri, in mintea mea zic: "Da-i dracu, lasa ca ma duc maine... Joi. E ok.". In schimb, Miercuri noaptea, ora 2:30. Eu in spatele blocului cu Smilea si cu Andrei. "Yeah, right, work tomorrow. Suuuuuuuure. Fuck no. Merg vineri." Vineri. Adica azi. Dimineata. Sapte. Eu dorm. Opt. Ma trezesc. Eventual, ajung la munca. Ora 9:10 (Trebuia sa ajung la opt...). Pipera. Sediu. Intru, salut, zambesc, ma indrept spre calculator. Imi torn cafeaua. Ma vad cu Radu. Salutari, nesimtiri, ranjete dubioase in ambele directii. Dau sa ma loghez. Ciuciu. Explic situatia, astept. Dupa 20 de minute, vine Radu: "Man, astia de la IT ti-au sters conturile din ziua in care ai plecat... Nu ai cum recupera. Nu putem sa-ti dam bonurile din pacate ca nu poti recupera si nu sta nimeni sa-ti faca conturi pentru opt ore, dar e ok cu restul lucrurilor si cu acte si tot." Eu, multumit, fericit, termin cafeaua, ma intretin cu Bogdan Toma, plec si ajung prin Dark. Cafea, si iarasi, liniste... Pace si multumire. Acum am terminat, si de data asta, sunt sigur. Vive la Liberté! Oricum, in final, vorba Biancai si a Irinei. Dupa cum au ars-o cu mine si cu amentari duse in extrem, iar eu nu am facut scandal, cred ca e prea mult bun simt in mine...


In fine. Si revenind. Asta a cam fost cu istorisrea ultimelor mele zile. Dar sunt multumit de ele, orice-ar fi. Problema consta in faptul ca acum este momentul in care incep sa dezbat ceva inteligent. Si jur ca azi dimineata, in drum spre munca, aveam cel putin cinci subiecte. Si azi dupa amiaza aveam vreo trei... Dar cu foaia in fata, parca nimic numai este indeajuns de interesant incat sa o impartasesc aici... Si atunci mai torn un pahar de suc si imi aprind o tigara... La naiba... Iar raman fara tigari, o sa trebuiasca sa ies iarasi, la trei dimineata sa-mi cumpar tigari. Blestemat viciu, dar il iubesc... Si uite asa, ma gasesc pe intuneric scriind, cred ca, al treilea post de acasa. Sentiment ciudat asta, sa pot scrie neintrerupt. Parca imi lipsesc pauzele de gandire in care puteam sa-mi ordonez ideile inainte sa le scriu pe hartie... Dar nu e momentul sa melancolizez peste activitatea mea repetitva si beligeranta.


Ah, da. Ma amuzam copios duminica dimineata cand la toate posturile TV auzeam franturi din ideile postate de mine cu o seara inainte. Nu stiu, a fost atat amuzant, cat si magulitor, intr-un fel bizar. Desi stiu ca nu ar trebui sa ma mire ca lumea abordeaza subiecte sociale cu o stare de semi-soc si dezgust. Trist e ca de abordat, le abordam toti, dar de facut... Ce mai exact facem? Cand la magazin nu vor mai vinde tigari si alcool minorilor, mai vorbim... Pana atunci, ne invartim in cerc in jurul acelor discutii semi-docte si cu pretentii elevate. Si da, stiu, tocmai m-am facut ipocrit. Mai am si eu momentele mele de luciditate.


Ah, da, mi-am adus aminte. Trebuie sa ating si eu acest subiect, ca doar de-aia am fost innecati in el. Deci, ma simt casatorit cu Kate si Will... Serios. Parca in ultimele zile am locuit in Buckingham... Ok, inteleg, eveniment mare. Ok, inteleg ca este visul oricarei copile de a deveni printesa, iar tipa asta era absolut obisnuita. (Dar ca sa sparg bula de iluzii... Se intampla odata in 100 de miliarde.) Asta ca sa nu spun ca nu inteleg ce e atat de atragator. Adica, eu unul savurez destul de bine drepturile obisnuite, ca dreptul de-a juca Monopoly, sau alte tampenii. Faptul ca pot sa rad tot ce am in farfurie si sa mai cer o portie. As royalty, you can't. Si sunt 1000 de alte lucruri pe care nu le poti face, si alte 1000 de lucruri frustrante si idioate de protocol pe care trebuie sa le faci. Deci, chiar nu inteleg hype-ul cu nunta asta. Si, precum am zis, ok, inteleg, difuzezi nunta la TV. Nu-i problema. Problema este ca oriunde incerc sa schimb programul, vad dezbateri, talk showuri si interviuri... despre nunta. Si nu cu persoane care ar fi in masura. Ca asa am ascultat si eu interviul luat Principesei Margareta si Principelui Radu. Dar e ok, pentru ca ei sunt in masura sa discute... Dar nu Zina Dumitrescu sau dracu stie ce ratat ce vorbea de bijuterii la A3. In fine... Prea mult cu nunta frate, mai ziceti si stop. Mai calmati-va si mai lasati-ma sa vad si eu o stire politica, o crima ceva. Ca simt in curand ca fac toxi-infectie la nunta asta...


Ca tot discut despre hype-uri. Mai este unul de efect pentru moment. La fel, nu l-am inteles niciodata. 1 Mai... Ok, in primul rand. Sarbatorim Ziua Muncii stand acasa. In al doilea rand. Asta stiti mai ales daca citeati Leul de Oras. Romanii se strofoaca rau, rau de tot cu orice are iz comunist. Culori, inbracaminte, stil, etc, etc. Dar, toti sunt foarte deschisi la 1 Mai. Care, din cate stiu eu, a stralucit cel mai mult in Epoca de Aur. Deci, ipocrizia romaneasca loveste din nou. Al treilea punct pe care nu-l pot percepe usor... Care-i faza cu marea? De ce toata lumea se duce la mare cu sfintenie de parca s-ar duce la moastele Sf. Paraschive... Ca sa ce? Bronz, da, sigur, pe frigul asta. La fel si cu baiile. Cine e indeajuns de nebun si inconstient sa inte in apa pe frigul asta. Ramane un singur raspuns. Lumea merge la mare de 1 Mai sa bea si sa se drogheze. Ok, I'm cool with that. Dar, nu poti face asta si acasa? Trebuie sa mergi la mare? Nu prea are sens... In fine, nu am inteles, si nu am de gand sa inteleg care-i tripul cu 1 Mai. Si nu, nu ma duc la mare, si nu, nu ma voi duce la mare de 1 Mai, vreodata.


Oh well, as vrea sa vorbim putin despre dorinte... Ce este ciudat, e ca atunci cand ne dorim ceva, in general, facem in asa fel incat sa avem acel ceva. Eu, spre exemplu, daca imi doresc o tigara si o cafea si sa-mi spele soarele fata, imi sun un prieten, si ies la o terasa sa beau o cafea. Nu ma intereseaza neaparat cine e sau ce spune. Ci simplul fapt ca sunt pe un scaun comod, intr-o curte/terasa tolanit cu o cafea buna in fata si o tigara in bot privind soarele si strada. Daca acel prieten nu poate sau, poate, nu vrea sa iasa. Sun alt prieten. Si tot asa. Pana gasesc omul potrivit. (Chiar acum am mai aprins un cui... mai am unul in afara de asta si fug sa cumpar.) Daca totusi nu gasesc omul potrivit, singur, nu ma duc. Pentru ca avem complexele noastre sociale care ne spun ca doar alcoolisti beau singuri si ca nu e ok sa o arzi dubios prin baruri daca esti singur. Ceea, ce in mare, este stupid. Cele mai misto momente mi le aduc aminte stand in Wispers sau in Dark, pe terasa, sorbind cafeaua si savurand tigara... singur. Aspteptand, in mare parete, compania.


Dar, nu despre asta e vorba, o sa intru in detaliu alta data asupra cafelei si tigarii. Ce se intampla, cand tu vrei sa faci ceva, pentru ca asa simti, pentru ca asa vrei. Iar mintea ta este inundata de ganduri legatate de acea activitate, iar cea mai importanta persoana din viata ta, vrea altceva? Si nu refuzi din rautate, refuzi pentru ca stii ca nu poti fi atent si nu te poti concentra pe ceea ce e de facut pana nu-ti limpezesti pata neagra de pe creier? Ce faci cand deranjezi, sau cand ranesti refuzand? Cum alti nu-ti refuza tie capriciile, tu de ce le refuzi altora? De ce simti ca faci ceva gresit, cand stii ca esti nevinovat, decat poate de o obesie launtrica asupra activitatilor neinsemnate pentru altii, importante pentru tine?


In final, toate astea sunt trase tot din egoism... Cred. Tot din nevoia de a avea grija de Numarul 1. Nimeni nu ne cere sa facem lucruri care nu le putem face, nimeni nu ne cere sa facem lucruri care nu ne plac... Dar nu ni le cer atunci cand le vrem noi. De ce este atat de greu sa te rupi din ceea ce vrei sa faci pentru a face ce-ti place, cu cine-ti place atunci cand altcineva o cere?... Greu de spus. Cel putin, eu unul nu stiu. Nu am inteles si probabil cand voi invata sa fac asta, viata mea va lua o intorsatura spre bine... Si poate nu doar viata mea, poate viata tuturora, poate a ta, care citesti sau poate a persoanei importante pentru tine...


Pana una alta, eu mi-am aprins ultima tigara, asa ca trebuie sa ma duc sa-mi cumpar un pachet nou...


In final, hai sa facem lucruri colorate, pentru ca viata este prea gri sa nu ne bucuram de ele...


Ah, da, astazi, melodia adusa pe post este... Three Days Grace (bineinteles) - The Good Life.