Gaming and life in 25 years from now.

Hei. Neata. N-am mai scris de ceva timp, si sincer, imi era dor. Voi ce mai faceti? Eu sunt bine, relativ, ca intotdeuna. Could've been better. Un an si ceva de nightshifting. Incerc sa ma pun pe picioare si sa-mi implinesc cateva scopuri, sper sa ajung la ele cat mai curand posibil. And finally, m-am apucat de scoala de soferi. De A. Sa vedem unde o sa ajung cu asta si cat de repede. Ce-i drept, n-am mai fost acolo de saptamana trecuta, dar sunt si la mana unui amic. Since I don't know how to ride a bike, he has to baby-sit me after the instructors and the usual students leave. Dar sa vedem. :P Wish me luck.

Anyway. N-am nici un chef sa stau sa scriu astazi despre lucruri meaningfull, si tinand cont ca de cand am scris ultimul blog post am terminat Star Trek: The Original Series si m-am apucat de Voyager, am chef sa o ard SF. Bine, asta combinat cu lansarea de curand a Diablo 3, in wich I sank my teeth in from the first hours of going live, plus cateva articole de pe Cracked.com m-au facut sa ma gandesc cam incotro se indreapta societatea noastra. And it's a hellish sight, I can tell you that!

In primul rand vreau sa zic ca era o perioada cand ne imaginam ca the next step is in Star Trek, sau cel putin asta visam acum 10 ani, or 20, or so. Anyway, astazi, acest lucru imi pare atat de departe, incat nu-mi vine sa cred. NASA shut down, and the only rockets in space are sent from Khazakstan or some country in the likes. Humanity is more interested in diving back into slavery, rather than conquering outer space, or other interesting and meaningfull stuff.

We bathe in marketing and advertising. We produce less, but sell more. We buy more, and have less. We sell ourselfs in an endless whoring adventure made possible by our consumer nature. By our egos and the need to drive a Buggati Veyron. Sau un Q7 alb. Sau un Mercedes alb. Sau orice alta forma de taranism retardat care va vine acum in minte. (P.S. Taranul nespalat din tramvai, e la fel de nespalat si in BMW. Just saying.) Having money dosn't make us better. It just makes us rich. We make ourselfs better...

Anyway, there's a point to what I saied earlier, o sa-l vedeti imediat. Dupa cum stiti, din arte, nu sunt atat de pasionat de nimic asa cum sunt de gaming, iar pe locul doi de cinematografie. Cu alte cuvinte, cu cat e mai puternic sentimentul de imersiune a unei arte, that's where I am. So far, that's given by gaming. Si nu intru acum in subiectul de ce jocurile pe calculator sunt arte, ca nu are sens. Dar sunt fix din aceleasi motive pentru care pictura e arta. It just involves more artists. And I'll punch whoever contradicts me on that. Period.

Si, cum ziceam. Nu mai tin minte exact unde am invatat ca o civilizatie e definita de arta ei. De ceea ce creaza. Si sunt cateva aspecte alarmante aici. Prima problema vine din bani. Daca marii producatori din Hollywood se sperie sa faca ceva nou. Si asta e motivul pentru care o casa de productii ar baga mai degraba bani sa filmeze Ghost Rider 2 decat ceva nou si original, sa vezi ce fun e in gaming. Daca un om poate fi convins sa riste sa dea 5 Euro pe un bilet la film si sa fie dezamagit, e cu atat mai greu sa convingi un om sa dea 60 Euro pe un joc care apoi sa nu-i placa. Iar asta e motivul principal pentru care avem 6 Silent Hill-uri, 15 Resident Evil, 5 Assasin's Creed, X (Cred ca sunt peste 20) de Tom Clancy's, si tot de-asta Crysis, Modern Warfare, Battlefield, Call of Duty (Da, stiu ca MoW si CoD sunt aceasi franciza, dar cica Activision se lauda ca vor sa le rupa) arata la fel, si nu doar ca aspect, ci ca gameplay si poveste.

Si uite asa, ajungem noi, cei care savuram conceptul sa plangem pe la colt ca nu mai apare nimic original. Dar e tot vina noastra, ca nu sustinem calitatea, progresul si inovatia. Aaaaaaaaaaaand, before someone shouts that I'm Black Beard the Pirate of the Seven Seas, trebuie sa mentionez ca sunt Captain Blonde Beard of the Seven High Seas pentru ca eu piratez in draci, cu tona si fara nici o nerusinare. (Sue me and trow me in jail, also, off is the general direction I'd like you to fuck.) Dar aici nu ma refer doar in arta, ci in general. Progresul si inovatia ar trebui sa vina din nevoia noastra de a ne directiona catre un sistem mai putin dependent de economie si finante, de moneda ci catre unul deschis spre creatie, libertate si independenta.

Anyway, voiam sa ajung undeva cu asta. (Bare with me, this IS going to be a long post, even by my standards.) Toti ne plangem ca Facebook sucks, si alte retele sociale. (As zice Google+, dar nu e nimeni acolo.. ;) ) Asa, deci, cum ziceam, ne plangem de privacy and stalking. Ne plangem ca suntem urmariti ce facem de companiile telefonice (Check my last post) si ca suntem controlati si cenzurati la fiecare pas. Ne plangem de publicitatea care interfereaza cu filmele sau emisiunie noastre si ne plangem, in general ca traim intr-o societate comerciala si de cacat.

So, check this out for our future. (According to Cracked.com, iar eu tind sa le dau dreptate. Si da, abia aici incepe adevaratul post. XD ). In primul rand. Viitorul gameing-ului, asa cum e vazut prin ochelarii societatii de astazi. In primul rand, e Spore. Un joc cretinas scos de cei care fac SimCity si The Sims. Nu mare lucru despre el, si e vorba de tine care esti un fel de God si iei o celula pe care o ajuti sa se dezvolte in organisme multi-celulare, etc, etc till space flight. Nimic special pana aici, doar ca... Jocul e infinit. Adica, oricat l-ai juca YOU WILL NEVER FINISH IT. EVER. Din cauza a ceva ce ei numesc generare procedurala, toate animalutele urate si oribile pe care tu le creezi in joc se uploadeaza pe serverul mare si vor popula planetele altor jucatori. Practic, tu te jocu cu specia ta de animalut impotriva speciilor celorlalti. Asta dand o deschidere INFINITA de optiuni fara un aport adevarat din partea creatorului.

Dupa aia e tot tripul cu PS3 Home, care are aceasi chestie. (E un fel de Sims sau de Second Life.) Ideea e ca oricine are un PS3, isi face un avatar pe Home. Faza misto e ca ala e doar cel mai bun mediu de targeted advertising. Cat o sa mai dureze pana a virtual girl chats you up and asks for 20 bucks to carry on? Oh... Wait! That happends already! Ok, hai sa sarim cateva generatii.

Dupa cum stiti exista regula de doi ani in ceea ce tine de calculatoare. Odata la doi ani ori se fac mai mici, ori se fac mai puternice.

In primul rand, hai sa vorbim de 4G. Noua tehnologie de internet mobil. Singurul motiv pentru care jocurile mainstream nu sau intins pe consolele mobile sau telefoane e ca nu exista o platforma de net indeajuns de buna cat sa sustina un WoW sau etc. Now it does! Si tinand cont ca developerii mari se plang ca moartea lor sunt one dollar games (Vezi Zynga, BigFish sau...Gameloft)... Da, sper ca stiti ca din companiile de gaming cea cu cel mai pare profit nu e Ubisoft, sau Blizzard-Activision... Ci Zynga. Creators of FARMVILLE! OF ALL THE THINGS HOLY IN THIS WORLD KILL THE DAMN THING WITH FIRE! Motiv pentru care, scade calitatea. Si a se vedea. MiB3 pe iOS sau Android arata ca un Farmville... La fel si Ice Age Village. Si acum vorbesc DOAR de jocurile noastre. Anyway, asteapta-te ca in curand gaming-ul sa fie pe sistemul (Aici vreau sa-l citez pe amicul Sergiu) Plateste 5 lei sa intri in magazin... Vrei sa te uiti la jocuri? 5 lei prietene... Vrei sa cumperi un joc? Nu-i nimic, it's free. Bagi DVD-ul in calculator, dai drumul la installer... Vrei sa instalezi jocul? 5 lei prietene. So on and so forth, pana la... INFINIT. Si asa companiile mari sustin ca vor sa schimbe modelul de pe piata (Dai un ban jos pentru un produs finit) si sa-l treaca pe subscription model... Gen, pay less, pay for life.

Imagineaza-ti ca-ti cumperi o masina, da? Well, dai banii, iei masina, pleci acasa. Well, nu. Acum... Dai a 1000-a parte din masinia si o folosesti. Vrei sa asculti o melodie? Mai dai un pic. Vrei aer conditionat? Mai dai odata... Doar ca dai de FIECARE data cand le folosesti... Sounds fun? Cuz it sounds retarded for me.

Next step. Graphics. Toata povestea cu smaller and powerfull devices iti da optiunea de mobilitate. Problema la consolele Mainstream si calculatoarele de gaming e ca sunt MARI si BULKY. And you can't play shit while your on a tram, or at grannys. Asa ca, tinand cont de puterea de calcul din device-urile mobile de azi, singura problema e display-ul. Cum pot eu sa ma bucur de (Insert random game here) pe un ecran mai mic decat palma mea. Well, GUESS WHAT? Google fixed that with the GoogleGogles! Si sa nu mai zic ca sunt o mie de creaotri de chestii gen VRD (Virtual Retina Display) care vin si fac tot felul de ochelarii ca sa-ti proiecteze imaginea PE OCHI. Iar la grafica de astazi (I'm arahnofobilc, some know, and I still get shivers when I play Dragon Age: Origins and I have to kill a fucking spider!) nu m-ar mira sa adormi cu ochelarii respectivi pe ochi si cand te trezesti sa nu poti distinge realitatea de joc. Wich, sounds awesome BUT, tinand cont ca traim intr-un cacat de sistem consumatorist, companiile de publicitate vor gasi o modalitate sa se supra-impuna si sa faca orice suprafata din lume advertiseble. Imagineaza-ti ca te uiti in decolteul unei tipe si pe sanii ei apare www.deciteuitilatate.com I don't find that fun... Do you? But wait! There's more! A lot more and a lot more SCARY SHIT!

Brain control. Stiu, suna stupid. :P Dar nu chiar. Ca un sistem handheld care-ti proiecteaza totul pe retina sa fie fiabil, trebuie un sistem de control mai direct decat via... hands. Eh, si uite asa se va inventa brain wave controler. Si sunt sigur ca minim 5 cititori de-ai mei o sa vina sa zica "NUUUUUU, nimeni nu o sa creeze ceva atat de tare pentru un motiv atat de frivol ca si jucatul jocurilor pe calculator? Oamenii tari pe lumea asta nu sunt geeksi anti-sociali care stau sa se joace WoW toata ziua!!!1111oneoneone." Well, I'll say fuck off si va trimit pe google sa cautati Emosive. They already did the first brainwave based game controller. Pentru ca oamenii cu adevarat misto (As in, real creators and inovators) DO PLAY WOW ALL DAY! And the only reason we're anti-social is due to retards like you who call us geeks and nerds! So fuck off! Again! And take your mom with you!

Anyway, chestia asta o sa conduca catre 1000 de lucruri misto. Gen faster resonse and general AI that's better and more flexible on what you can do. Nu o sa mai ai Easy, Medium, Hard. Toate jocurile or se se transpuna pe posbilitatea TA de a juca. That with all the eye display? Imagine playing Silent HIll and the game would know everything you think, o sa determine dupa ce colt ce zombie sa apara. Would be the BEST EXPERIENCE EVER... Horrors that make you poop your pants and actions or adventures that would take you in the middle of the action, not just a passager trough the setting. Practic, daca legi tot ce am zis pana acum ar iesi un joc care s-ar reface pe loc dupa ceea ce vrei sa ai nevoie sau chef, totul in real time, in fata ta.

BUT, here's the scary part. Jocurile sunt facute de oameni. Oameni care lucreaza la o companie. Companie care vrea sa scoata bani. Acum, imaginati-va cum vor fi reclamele, in moment in care stiu in ce stare emotionala esti? Cand iti da papucii prietena, totul sa fie invaluit in porn. Sau cand iti e foame... Ronald, here you are!

Now, imagine that behind that here will be a human beeing that would see what you're thinking? Your most personal thoughts and ideas. No more privacy. Imagine the censorship! Imagine that you won't be able to get a job, because your inner thought profile would say that you aren't a follower and that you don't like taking orders. Imagine looking at a girl on the street (or guy, for that matter) and beeing picked up by the cops because she was underage... Si la cum se imbraca pustoaicele in ziua de azi, n-ai cum sa realizezi ca e sau nu underage. Imagine that and imagine the shit storm behind it. Imagine the dictatorship we'd live in. Imagine beeing trown in jail just because you thought about how stupid Basescu is and how you thought about 1001 ways of torturing him because... Not fun eh? Kinda scary, eh? That's my point...

Idea e ca, tehnolgia, sau avansul tehnologic nu trebuie si nu poate fi oprit. Lucrurile astea vor exista... si in curand. I mean, in our lifetime. Lucrurile astea vor fi pe piata in urmatorii 25 de ani, daca nu mai curand... Problema e, societatea noastra se va schimba indeajuns de mult in urmatorii ani? Cat aceste lucruri sa fie folosite pentru divertisment? Sau va fi obligatoriu sa ne legam copiii la astfel de instrumente ca profesoara sa stie cand e sau nu atent la ora si sa-l curenteze cand gandeste o prostie...?

Ma intreb unde ajungem in umatorii ani... Sincer. Dar ceva trebuie schimbat, ca daca nu, nu-mi place ce prevad... Si nu sunt singurul. Majoritatea erau crezuti nebuni de legat daca gandeau asa acum... cinci ani? Traim deja intr-o societate politieneasca, imi e oroare de idea ca indivizii care fac tot ce pot sa ne controleze ASTAZI vor avea maine acces la astfel de unelte... Ma gandesc ca Skynet din Terminator nu e asa departe de unde suntem astazi, si ma gandesc ca universul lui Roddenberry (Star Trek) in care cultura umana a depasit de mult nevoia de monezi, segregare rasiala sau sexuala si unde toata lumea traieste bine si munceste pentru ca vrea si pentru avansul tehnologic social sau cultural e atat de departe incat imi pare aproape imposbibila...

But, then again... There's Zeitgeist... So, there might be hope for us after all... And in the end, hope never dies.

In final va las pe melodia care ma obsedeaza de saptamani la rand (Stiu ca nu e my usual kind of a song, dar e ok) The Shapeshifters - Helter Skelter. Si aveti grija cum va ganditi in culori, sa nu va petreceti viata privind doar gri. ;)

Ah, da... Ca tot e aproape, La multi ani celor cu numele Constantin si Elena, motiv pentru care dedic acest post unui Software Engineer from Intel. ;)

Teorii ale conspiratiei... de pe Marte.

Buna seara si bine v-am regasit dragii mei.


In aceasta minunabila seara, va voi povestii o mica istorioara pe care am primit-o prin fax de la SETI, eu fiind in stransa legatura cu o martianca ce locuieste in Unspecifidistan. Acesta martianca, locuind in capitala Unspecifidistan, pe care o vom numi generic, Kuala-PurPur, traieste cu inima stransa la gandul ca Statele Unite ale Piramizii si Fetei de Om din emisfera luminata planetei Marte vor veni sa imparta democratia si pe taramul Unspecifidistan. Din acest motiv, cat si din motive financiare, mica martianca nu si-a facut abonament la una din companiile de telepatie mobila, ci a ales optiunea cartelei.


Intr-o zi cu soare de primavara, mica martianca isi roaga mama sa ii incarce cartela reincarcabila. Toate bune si frumoase. Asa ca, fara sa abie telepatia cu pricina, mama martianei face o vizita la magazinul local Parisoara. In acest magazin, dumneaei vorbeste cu o martianca caserita, care ii incarca cartela fiicei dumneaei in baza exclusiva a numarului de telepatie. Nu tu card de rencarcare, nu tu bon cu cod, nimic. Tranzactia se face simplu, contul fiind incarcat electronic, fara nici o problema.


Toate bune si frumoase pe planeta Marte, ai spune, nu? Eh, aici devin lucrurile interesante. Doamna cu pricina, se urca in Maglev-ul local indreptandu-se spre casa, pentru a pregatii obisnuita tocana de vaca cu cereale. (Sau voi de ce credeati ca vin aici sa adune vaci si sa lase cercuri in lanuri de porumb?). Pe parcursul acestui drum spre casa, doamna martianca primeste un apel telepatic pe propria ei cartela reincarcabila. La capatul convorbirii se gasea Ion, sot al Anei, plebeu din fire.


Acesta, binevoitor, doreste sa prezinte o oferta de telepatie mobila prin abonament, de data aceasta... Cu minute incluse si chiar transfer de date in timp real prin conexiune intra-craniala. Toate bune si frumoase, doar ca doamna, mirata, intreaba:


Doamna: -Domnule, de unde aveti acest numar de telepatie?


Ion: -Pai, doamna Martianescu, tocmai ati incarcat un numar de telepatie mobila reincarcabila, intr-unul din magazinele noastre Parisoara.


Doamna: -Pai, da, dar numarul e al ficei mele, si nu il am la mine, de unde aveti acest numar de telepatie, fiind, deasemenea, cartela reincarcabila.


Ion (Usor balbait): - Pai... Doamna, ati incarcat acum cateva minute o cartela, iar noi doream sa va prezentam o oferta minunata de telepatie prin abonament!


Doamna: -Bai martianule, tu spune-mi de unde ai acest numar de telepatie, asta ma intereseaza, ca nu e declarat nicaieri.


Ion: -Doamna, va asigur, sunt angajat al companiei Parisoara, aceasta nu este o gluma, ci din contra, o oferta foarte avantajoasa pentru dumneavoastra!


Moment in care, doamna inchide convorbirea ramanand cu intrebarea, de unde compania de telepatie mobila aveau acel numar de telepatie reincarcabil, fara sa fie alaturi un act de identitate, iar culmea, persoana contactata nefiind posesoarea numarului incarcat cu cateva minute in prealabil.


Caz in care, va las si pe voi, cu aceleasi intrebari, cu aceleasi impresii pe care le-am avut in timp ce rasfoiam faxul primit de la SETI, gandindu-ma ca daca pe Marte se pot intampla astfel de evenimente, oare cat v-a mai dura pana si in mica noastra tarisoara, Romanica, vom avea parte de aceleasi exemple.


Alaturi de coloana sonora a Dosarelor X, va las pe intuneric sa va ganditi la teorii ale conspiratiei privind planeta Marte.


O seara buna si sa ne auzim in curand. :)


Ah, da, si sa nu uitam. Aceasta istorisire e o fictiune. ;) Orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare. Si nici un animal nu a fost ranit in creearea acestei pagini! :P

It's how you reshape destiny...

Buna dimineata! Ce faceti astazi? Toate bune si frumoase? De curand am avut placerea sa fiu alaturi de un prieten apropiat si de sotia lui cand au adus pe lume un sufletel. Toate bune si frumoase? Asta am zis si eu, dar pentru a-mi pastra obiectivitatea si neutralitatea celesta, astazi sunt aici sa expun un punct de vedere nu prea acceptat, niciodata agreeat, dar intotdeauna nedorit.

Acum, stiu ca probabil o sa deranjez, si sper sa nu o fac prea mult. Sper sa nu supar pe nimeni si imi doresc ca si acum, o sa treceti cu mine printr-un post lung si la sfarsit sa-i acordati un moment sa v-a patrunda. Mentionez ca o sa fiu vulgar... Azi, si incerc ca nu-mi fac un obicei.

Acum, sa incepem. Ma gandeam, zilele trecute, ca verbul "a iubi" e un verb din patru litere. La fel si verbul "a fute". Eh, acum, ati spune ca cele doua se opresc acolo, cat e vorba de similitudini, nu? Unul descrie un sentiment, si celelalt descrie o activitate in sens preorativ. Unul e privit ca fiind pozitiv si celelalt negativ. Unul e social acceptat, dar celalalt nu (Desi, sunt convins ca in zilele astea e taman invers. E mai normal sa fi injurat, decat sa auzi un "Te iubesc.".) Unul e blestem si celalalt... E tot blestem.

Si aici nu vorbesc doar de baieti si fete, nu. Vorbesc de prieteni, si vorbesc despre famile. In final, intregul sentiment se comporta ca un blestem. O injuratura? O iei, o asculti, o primesti si o lasi sa treaca. Un sentiment ca asta pana trece, preferi sa iti iei viata de doua, trei ori, asta daca nu chiar si incerci sa o faci. Si atunci ce? Mai departe cum? Dar cel mai important, mai departe de ce?

Divortul, spre exemplu. E un concept nou. General acceptat de curand, mai exact in 1971. (La nivel global, ma refer.) Dar si asa, sunt cateva tari in care ideea de divort nu exista. Nu tu nepotrivire de caracter. Nu tu incompatibilitate. Cine te-a pus sa te insori? Cine te-a pus sa zici da? Asta e... Sau credeai ca "Pana cand moartea ne va desparti" era o gluma seaca?...

Poti sa iei multe unui om... Poti sa-i iei tigarile, libertatea... Poti sa-i iei picioarele si poti sa-i iei miscarea, dar nu poti sa-i iei sentimentele... Nu si sentimentele lui...

Un barbat, iubeste o femeie. Nu conteaza ce fel de barbat e. Indiferent, cand iubeste, o doreste... Cu totul. Ii vrea minta, isi doreste ca ea sa se gandeasca la el. Ii vrea sufletul. Isi doreste ca ea sa-si piarda respiratia cand trece prin fata ei, si isi doreste sa simta un fior pe spate de fiecare data cand ii aude vocea. Ii vrea corpul. Isi doreste ca si ea sa-i-l doreasca...

Asa ca daca-i spui ca nu o sa mai faca dragoste niciodata? Ca nu o sa o mai atingi in felul ala, niciodata? Ca asta e ultima oara? Ultima oara pentru totdeauna?... Poti sa-i iei unui om tot... Libertatea... Miscarea... Picioarele... Dar nu poti sa-i iei sentimentele. Iar daca asta nu e o pedeapsa cruda si neobisnuita... Atunci, eu nu stiu ce e.

Dumnezeu a facut apusul plin de culori... Si a facut cai de cursa care alearga intr-o clipita. Dumnezeu a facut portocala, marul si capsuna. Dar cea mai mare creatie a lui Dumnezeu e sufletul. Nu vreau sa fiu crud, sau ceva, dar puteti avea toate apusuriloe, caii si toate fructele din lume, eu vreau sa ating suflete... Si nu-mi trebuie toate. Doar unul, in fiecare zi...

Vreau sa am ocazia, sa am placerea ca munca mea conteaza. Ca undeva, cineva citeste si o lacrima ii curge pe fata... Coboara incet in suflet si ii mai inchide o rana. Sau decide sa schimbe un lucru marunt. Nu cer lucruri importante, nici macar nu tin sa fiu tinut minte. Sper si imi doresc ca prin ce scriu, zic si ating, sa ating mai mult decat suprafata, mai mult decat sa mangaii o mana, sa ating un suflet. Sa stiu ca incet si usor ajung sa dau ceva inapoi societatii. Sper ca asa atingem evolutia... generatie cu generatie...

Oricum, toate lucrurile astea sunt minimaliste. Si in cea mai neasteptata clipa, cel mai neimportant moment ajungi sa fi conectat cu niste oameni, cu acesti oameni, acesti straini... Care poate au aceeasi ochii cu tine, acelasi tip de nas, poate ti-au pasat o celula care te face sa bei sau sa iei droguri, chiar daca nu vrei. Chiar daca te omoara. Aceste gene sunt ca lanturile din puscarie, lanturi care ne impiedica sa ne miscam liber. Si trebuie sa fi Houdini sa iesi din ele...

Sexul si moartea... Sunt diferite, undeva in anti-teza, dar in acelasi timp, sunt identice. Sa ajungi la acel moment final, acel orgasm, trebuie sa-ti predai controlul corpului tau, sufletului tau... Si dragostea? Pai, daca sexul e dulce, si moartea e amara... Dragostea e de amandoua. Love will always and forever break your heart...

Tot ce putem face e sa speram. Sa incercam si sa ne bucuram de ce avem. De cine avem. De acel moment cand te tineam in brate, cand ma jucam in parul tau si cand ma mangaiai pe fata... Pentru ca atunci cand totul dispare, doar atat ne mai ramne. O amintire, care poate doare, dar ce trebuie, neaparat sa facem, e sa ne amintim, ca am fost odata departe. Poate inca suntem, fizic, dar in final, suntem mai aproape unii de altii decat am sperat vreodata....

Si pentru incheiere, dedic melodia aceasta urmaritorului anonim, si daca tot imi place Alan Wake, va las pe tonurile calde ale Poets of the Fall - The Poet and the Muse.

Si cu astea fiind spuse, nu uitati sa simtiti culorile din ceilalti, pentru ca a simti in gri aduce doar doliu si suferinta.

Em City...

Buna dimineata! Ce faceti astazi? Cum o duceti? Astazi am de gand sa va plictisesc cu o alta imagine despre societatea noastra... Nu stiu cat de obiectiva este, dar sper sa va placa si astept pareri.

Ne traim vietile mai rau ca intr-o puscarie. Ne pierdem timpul, viata, ne pierdem
lucrurile la care tinem maim mult cu intentia de a ne pedepsii... Sau cel putin, asa
sper. Ca ne pedepsim in fiecare zi. Ca in fiecare zi constiinta ne apasa pe umeri,
atat de tare incat ne obliga sa ne aplecam...

Dar, stiu ca nu-i asa. Din pacate. Din pacate, noi tot ne pedepsim... Pentru ca, cea
mai puternica pedeapsa adusa omului, e sa-l separi de familia lui, sa-l separi de el
insusi. Iar noi? Noi asta facem in fiecare zi. Ne pedepsim, si o facem crunt. Ne
inchidem in noi, si in cutiute mici, ca niste cubicaluri corporatiste si stam acolo.

Ne desfatam cu pisicute pe internet. Dialogam cu necunoscuti si o numim, comunicare.
Ne antrenam in jocuri si ne relaxam cu muzica. Traim un film si absorbim o viata,
care nu e a noastra, care nu ne-a fost scrisa. Inchidem ochii si alungam oamenii de
langa noi, pentru ca ei ne vad. Asa cum suntem, cu bune, cu rele, dar ne vad.

Si asta doare. Doare mai mult, doare mai tare decat sa te asunzi in spatele unor
obiecte reci, si lipsite de suflet. Fara sa aibe posibilitatea sa ne judece, sa ne
atace, sa ne arate cum si cine suntem cu adevarat.

Ne asezam si scriem, scriem o poveste cu si despre noi. O scriem in fiecare zi si
ne-o repetam in minte in fiecare dimineata in fata oglinzii, gata oricand sa-o
povestim oricui vrea sa o asculte, fara sa ne pese, fara sa ne intereseze ca nu ne
asculta din interes, ci din plictiseala... Ca mai bine asculta pe cineva decat sa
asculte linistea.

Pentru ca si noi facem la fel. Nu suntem diferiti, si noi preferam sa avem o poveste
pe fundal. Adevarata, sau, preferabil neadevarata. O stire sau mai bine, o nestire. O
bucata de informatie care sa ne ajute, prinsa in fuga, sa ne construim tabloul mai
departe. O muzica care sa nu ne lase in liniste, sa ne dam seama ca pictura, e doar o
pictura...

Ne adunam in grupuri virtuale. Ne consideram blogger, gameri, hateri. Ne intrecem in
care e mai bun si ne raliem sa-i distrugem pe toti care nu fac parte din grupurile
noastre. Ne grabim sa ne supranimim neintelesi si inadaptati, fara macar sa stim ce
inseamna. Ne izolam in grupuri mici, cat mai mici, pana ajungem sa scriem si sa
desenam doar sa nu ne simtim singuri...

Societatea de azi ne-a aruncat intr-o cusca de cristal si au aruncat cheia, iar noi, in loc
sa miscam impreuna, ne guvernam unii pe altii, ca intr-o puscarie de cristal, ce noi
o numim oras... Nu exista intimitate, toti vad ce fac toti, iar noi o numim mantuire.

Incercam sa ne salvam. Fiecare dintre noi, de ceilalti, de noi insine, de sistemul 

care ne-a aruncat aici... E un sistem penal. E un sistem care se bazeaza pe violenta.
Chit ca e vorbita... Chit ca e scrisa. E un sistem care se bazeaza pe o frica
primala. Pe violenta, pe ura, pe asteptarea exploziei.

Asteptam sa iasa lumea in strada sa ne schimbam conducatorii. Asteptam sa vina cineva
sa ne duca mai departe, dar in final, e bazat pe cine e mai puternic, cine e mai
tare. Cine rezista la mai multi pumni si cine ii da inapoi mai tare. Cine musca mai
puternic si cine le are mai mari, si cel mai important, cine poate sa le arate mai
bine decat ceilalti... Iar cine va spune ca lucrurile nu stau asa? Nu le are, si
probabil e jos de tot in lantul trofic...

Aici traim, si aici murim... Aici vom trai toti si vom muri majoritatea. Ce eram,
nu conteaza. Ce suntem, nu conteaza. Ceea ce devenim, nu conteaza. Conteaza doar ce cred ceilalti ca suntem noi...

Aici, cuvintele sunt arme, insultele vindeca si onestitatea? Onestitatea omoara.
Omoara orice sansa de a fi de succes. De a-ti putea vinde tabloul. Tabloul care tu il
faci sa te simti mai bine, si ceilalti il cumpara, pentru ca vor sa aibe o parte din
succesul tau. O parte din ceea ce esti tu. Fara sa stie ca tu... Nu esti ceea ce
pari.

Traim in rutina. Ne umplem zi, dupa zi, dupa plictisitoare zi cu rutina. In fiecare
zi ne trezim, ne ducem la munca, me ducem la scoala, venim acasa, ne pierdem in tot
ce in seamna zi de zi, ne ucidem sufletul zi dupa zi si ne gandim ca asa e bine, ca
asta e normal... Si apoi se stinge. Se stinge acea flacara din ochii nostri. Se
pierde si un calm vine in locul lui. Acei oameni, acele suflete care arata de parca
si-ar fi dat seama de ceva ce toti restul nu stiu, de fapt, acei oameni au murit.

S-au lasat prada rutinei un pic prea mult. O clipa in plus... Si gata, atat. Interior? Nimic... Exterior? Sunt gata sa mearga mai departe.

Mda... Va las pe ritmurile Massive Attack - Splitting the Atom
Nu va lasati prada vietii in alb si negru... Nu lasati culoararea sa se duca.

Ganduri pentru Andrei...

Neata!

This post ain't mine. Nu a fost scris de mine, si am fost rugat de autor sa-l pastrez anonim, dar sa pun scrisoarea pe blogul meu. E pur si simplu geniala, asa ca nu am avut o problema in a face asta. :)

Este scrisa de un prieten de-al meu ce e tutore/terapeut pentru un copil cu Autism si ADHD pe nume Andrei.\

Enjoy:

Acum doi ani de zile ai deschis o mică portiță în sufletul tău, suficient cât să faci loc unui nou om in viața ta... cu siguranță nu ți-a fost ușor. Te-am văzut în preajma oamenilor necunoscuți, și de cele mai multe ori nu îi vezi, sau mai bine zis alegi să nu o faci. Și atunci când ești forțat de împrejurări să îi conștientizezi, o faci cu mare efort, ca și cum ar trebui să sari un zid imens  să accepți că în fața ta este un om, ca tine.... Desenezi case; este singurul lucru pe care vrei să îl desenezi. Casele au garduri. Te-am întrebat ce se afla dupa gard, și mi-ai raspuns simplu, un zid. Cu toate acestea, mi-ai făcut loc de prima dată când te-am văzut. Tacit, între noi s-a creat o întelegere  subtilă. Ți-am fost prezentat ca cel care te va ajuta. Nici unul dintre noi nu știa ce înseamnă asta atunci. Ai evitat privirea mea, ochii iți erau ațintiți jos, într-un punct care probabil îți oferea liniște. Doar când am rămas singuri ai îndrăznit să mă privești in ochi. Am recunoscut acea privire: închisă, timidă, neîncrezătoare. Am trăit-o și eu. Dar totuși m-ai privit în ochi. Și m-ai acceptat. În acea clipă nu mai erai un copil autist cu ADHD ci un suflet care accepta un alt suflet.

De doi ani de zile, împreună am jucat nenumarate roluri unul pentru celălalt. Eu fratele mai mare, tu cel mic, eu profesorul, tu elevul, eu terapeutul, tu un spirit fără casă, și toate aceste roluri apoi inversate. De la tine și prin tine am învățat mai mult decât îmi imaginam că este posibil. Dacă percepția noastră asupra lumii nu este atlceva decât o oglindă a ceea ce suntem ți simțim, atunci tu pentru mine ai fost cea mai bună oglindă. Cea mai sinceră. Probabil pentru că alături de tine am ajuns să mă cunosc mult mai profund. Pentru că m-ai dus în toate extremele: de la cea mai curată bucurie la cea mai puternică disperare. Prin tine, mă confrunt zilnic cu tot cea ce este în mine. Nu e nimic de care să fug, nimic ce să ignor, să mă prefac că nu exista. M-ai învățat ce înseamnă să iubești necondiționat, lipsit de prejudecăți, ieșit din orice dualitate. Am experimentat ce înseamnă acceptare, ce înseamnă cum este ca cineva să strige cu disperare la tine, să te lovească, pentru ca în final să cedeze unei îmbrățișări de care aveam amândoi nevoie. Și înțelepciune, am primit multă înțelepciune. De câte ori știi că ajung cu tine la o limită a suferinței tale, care devine a noastră, îmi spui că nu sunt supărat. Afirmi, nu întrebi. Nu, nu sunt. Pentru că știu că depinde de mine cum primesc ce imi dau oamenii . Ține de mine sa răspund mereu cu iubire. Și este fascinant că și tu conștientizezi acest lucru, în felul tău. La fel cum fascinant este să te privesc cum te muști cu o voluptate greu de imaginat, înspăimântător pentru cine te vede, ca și cum te-ai hrăni cu tine.. Mi-a luat o vreme să înteleg că o faci pentru că vrei să te simți, pentru că nu îți locuiești nici corpul nici inima. Vrei să simți că pe lângă tot acel amalgam exploziv de senzații, stări, sentimente  care te poartă în locuri atât de inaccesibile și nedefinite există un trup, care îți aparține, pe care îl locuiești. Ceva palpabil, o cât de mică identificare cu ceva concret.

Îți miști mâinile necontrolat, ca și cum ai încerca să zbori, să pleci dintr-un loc pe care nu îl înțelegi și care nu reușește să te cuprindă. Te întreb unde ești, îmi zâmbești și continui să miști bratele, să încerci acel zbor. Nu ai cuvinte să descrii ce trăiești,  dar iei mâna mea într-a ta. Vara trecută te-am dus într-un loc în natură unde de multe ori mă retrăgeam să meditez sau să mă rog. Nu ți-am spus ce înseamna acel loc pentru mine. Dar tu ai simțit. Te-ai așezat lângă mine, și am stat amândoi tăcuți vreme de o oră. Ne uitam din când în când unul la altul, și în acele clipe vedeam pentru prima dată în privirea ta o pace și o liniște deplină. Simțeam cum barierele dintre tine și lume se risipesc, și o comuniune subtilă se crea între tine și tot ce te era. Ca și cum intensitatea trăirii se domolea pentru prima dată și vălul care îți acoperea privirea căzuse. În locul lui apăruse o înțelegere adâncă.

Timpul cu tine nu înseamnă nimic. O oră sau o sau o secundă, ambele devin goale de înțeles. Binele și răul, bucuria și tristețea se pierd unele într-altele. Iar în final rămâne doar călătoria... O călătorie a inimii printr-o lume pe care tu o simți materială, condensată și îngrăditoare iar pentru mine este imensă, imposibil de îngrădit sau stăpânit. O călătorie pentru care eu îți voi fi veșnic recunoscător.

Pe final, pot doar recomanda aceasta melodie in loc de coloana sonora...

Inca un an... Old times hype...

Neata!

Sighs. Inca un an. I guess it's good to be here. Or, better sayed, I guess it's good to still be around.

Anyway, nu prea am chef de gargara la ora asta. N-am fost niciodata un geniu al small talkului, asa ca sar direct in subiect.

Poate e faptul ca am facut o gaura in curea. Poate pentru ca o discutie pe mail-ul firmei m-a lansat pe drumul asta... Poate pentru ca sunt doar melancolic. (Doar Dumnezeu ar stii de ce...) Dar ideea e ca nu inteleg vremea si anii in care traim. Si, spre exemplu, hai sa vorbim despre muzica. Nu pot spune ca muzica pe care o ascultam acum 10-15 ani era cel mai tare lucru inventat de la painea feliata incoace, dar totusi... Aia era muzica!

Spre exemplu... Vunk. I loved those guys when I grew up... Pana acum. A ascultat cineva prostia fenomentala care a atins scoarta cerebrala in ultimele zile/saptamani? Ai de mine!... Cand ascult prostii de genul, jur ca imi imaginez un utilaj de nivelat gheata care se asigura ca s materia cenusie e dreapta, lina si fara nici un spatiu ridat, nu de alta, dar cand mustele vor veni la patinuar sa poata aluneca fara griji!

Unde esti tu Doamne Vama? Unde esti tu Doamne Kempes? Unde e muzica pe care ne rupeam noi oasele in centru, la festivale? Unde e atmosfera cand stateam pe dalele de piatra si sorbeam berea in pahar de plastic pe jos in Constitutiei, pe referene de Iele?

Nu inteleg unde s-au dus vremurile alea si imi e dor de un pogo pana sa ajunga jamdarmii sa sparga distractia... Imi e dor sa ascult Ziua Vrajitoarelor in timp ce abia imi pastrez echilibrul...

Trist e, ca azi, sunt om "echilibrat", dar tot ce-mi aducea un zambet pe buze, au disparut undeva in negura vremurilor apuse si umbrite de muzica proasta, oameni de carton, cluburi de fite si masini...

Oamenii nu se mai conecteaza, oamenii numai comunica. Vad copii din scoli si licee ce-si gasesc prietenii in clasa. Intre patru pereti. Tin minte ca eu, atunci, aveam o comunitate in scoala, dar aia se limita intre gardurile ei. Acasa, aveam alte grupuri de prieteni. Imi e dor de sticla de Bucegi la 2L bauta in fara blocului cu vecinii. Imi e dor sa vad oamenii ce se ingramadeau sa mearga la Festivalele Berii care tineau toata vara.

Imi e dor sa fim iar acolo, unde in fiecare weekend ajungeam la un concert gratuit, si cu 5 lei in buzunar ne imbatam  Imi e dor de vremea in care nu ne pasa unde stateam. Ca era o bordura, scare de bloc sau dale de ciment in piata, ci doar ca era alaturi de prieteni si imparteam o sticla...

Am castigat confort, si ne-am orientat, ca societate, catre lucruri fara valoare. O masina, un pat. Am schimbat plimbarile romantice in parc cu un orgasm sub asternuturi. Am schimbat prieteniile ce se masurau intr-o paine cu salam rupta in spatele blocului cu o nota de plata cu 3 zero-uri intr-un bar din centru.

Numai iesim cu prietenii de dragul de a asculta povesti despre trecut, numai stam la un pahar sa discutam despre probeleme noastre, ci din contra, ne intalnim cu prieteni vechi si noi pentru a bea, pentru a fi vazuti. Ne-am pierdut in lucruri mult prea simple, si am pierdut de langa noi lucrurile cu adevarat importante.

Poate de-asta nici nu-mi vine sa ies din casa cu saptamanile... Cand vad in jurul meu cat de superficiali am ajuns, cat de lipsiti de substanta si cat de usor ne introducem intr-un context care n-are nici valoare, si nici nu da o ceapa degerata pe noi...

In final, ne ramane sa cantam, incet, aproape mut, doar ca sufletul nostru sa auda,.. Cu o lacrima care arde adanc obrazul... Un val de durere ce ne pune jos.. Sau cel putin pe mine, ma aduce in genunchi. Un val cald, dar in acelasi timp, ce-mi ingheata sangele in vene... Gandindu-ma, ca nu departe de azi, o sa vina ziua cand ei nu vor mai fi, iar noi doar ne vom amintii, ca au fost odata...

Lucian (Care sunt sigur ca o sa citeasca asta) ar trebui sa stie despre ce vorbesc. Nopti in care saream pe muzica lui Kempes si a lui Minculescu. Cand Chirila ne canta despre viata noastra si despre cat de mult simteam valurile marii in versurile lui. Nu doar un mesaj venit cu zece ani mai tarziu. Inainte ca Almasan sa plece in State, si chiar daca atunci, glumeam pe seama lui, astazi imi dau seama, ca in comparatie cu Inna, aia era muzica!

Imi aduc aminte de Parlament si de Vita de Vie, de nume ce astazi sunt amintite doar in lectii de istorie. Si putine nume au ramas sa ne incante cu adevarat si astazi. Imi aduc aminte ca inainte de Megastar, si Vocea Romaniei si Dumnezeu stie ce prostii mai sunt astazi care nu aduc nimic decat o cota mai ridicata a minutului de publicitate, am avut Scoala Vedetelor care a lansat nume ma mult sau mai putin grele in ceea ce inseamna muzica. (Pentru cei ce numai tin minte, sau sunt prea mici sa fi prins, zic atat... Class, Voltaj si Vita de Vie).

Ce-i cel mai trist, ca peste jumatate din oamenii care citesc blogul asta constant, nu o sa stie despre ce vorbesc. Cel mai trist imi pare ca sunt oameni care nu stiu ce inseamna sa stai la un concert pe jos si sa razi alaturi de prieteni cu o bere la pahar in mana....

Azi, concertele inseamna un videoclip la 1080p dat pe YouTube si ascultat in siguratate in timp ce chatuii cu prietenii pe mess, pe intuneric si depresivi... Nu-i de mirare ca a crescut rata sinuciderilor la minori in ultima perioada! Daca eu cresteam in perioada asta, probabil si eu imi taiam venele!

In fine... Cred ca cel mai bine il las pe Kempes sa va incante cu Noaptea Vrajitoarelor. (Pentru necunoscatori... Piticul nu e Kempes. Iar Cargo fara Kempes nu-i Cargo. Cargo a murit in 2003... Si poate v-a invia... Eu pot doar sa sper).

In fine, fara alte cuvinte, enjoy. Poate va place. Poate va spalati pacatele...

Army, music and... What not.

Hello si buna dimineata, cred.


In fine, this post was LONG overdue. Multe de scris, si mai multe de spus, prea putin timp si prea putine cuvinte sa acopar multitudinea de idei, care, fantastic, ma paraseste in momentul in care ating tastele. Dragut, nu?


Ce mai faceti? Cu ce va mai ocupati? Sper ca toate bune si frumoase pana acum, si inca si mai bune si mai frumoase de aici incolo.


In primul rand, vreau sa urez, tuturor ce veti citii, un Craciun minunat si un An Nou cat mai fericit. Fie ca 2012 sa  aduca in viata voastra numai fericire, sanatate si impliniri. Sa va indepliniti toate sperantele si sa gasiti puterea sa creati si sa duceti la sfarsit toate planurile voastre. Va sarut si va astept cu zambete si anul acesta.


Booon, getting that out of the way, voiam sa zic ca-mi pare rau ca nu am mai apucat sa scriu un ultima vreme, mai ales din cauza muncii, care-mi ocupa o perioada considerabila din timp, si incerc sa fac tot posibilul sa si traiesc in jurul ei, cum, necum.


Voiam sa scriu, acum ceva timp, si cred ca asta o sa si fac, despre o anumita intamplare de pe net. Acum, stiu ca mare parte din cei care citesc blogul viziteaza 9gag.com dar nu stiu cati au observat acest mic fenoment internautic.


Cateva detalii. Site-ul este o semi comunitate, si un semi blog?? as zice, in care lumea poate uploada tot felul de poze si de videoclipuri, unele amuzante, unele interesante, unele istete, mai mult, sau mai putin. In fine, pana una alta e o capcana a sufletului, dar cel mai important a timpului.... Mai ales cand esti la munca.


Eh, cum spuneam, intr-o zi, un si anume Janos, a postat pe 9gag ca are nevoie de ajutorul comunitatii pentru a strange voturi pentru fratele lui cu disabilitati motorii, in cadrul unui concurs organizat de Nescafe Ungaria. Toate bune si frumoase, el cerea undeva la 30 de like-uri pe YT. Post-ul a fost vazut, oamenii l-au placut, si putin timp mai tarziu, a primit, undeva aproape de... 50.000 de like-uri. Dragut, nu? Eh, toata lumea era fericita, toata lumea era destul de mandra de realizare...


Dar. Si aici vine partea a doua. Nescafe decide printr-un juriu, ca respectivul videoclip trebuie descalificat pentru ca nu intruneste nu stiu ce criterii. Cu alte cuvinte, nu le-a convenit alora ca unul a strans asa mult asa repede. Tipul vine inapoi pe 9gag, scrie ce s-a intamplat... And all hell brakes loose. Timp de 3 zile site-ul a fost asediat de posturi adresate Nescafe... Si nu erau chiar magulitoare. Dar asta nu e tot! Oamenii s-au organizat in ceea ce ei au numit... 9gag Army si au spammat sistematic wall-ul de FB al Nescafe Ungaria. In nestire. Asta, cum ziceam, pe decurs a 3 zile. Presupun ca s-au trimis si mail-uri si tot tacamul, dar zic acum doar de ce este vizibil. Ideea e ca, premiul cel mare era de 5000E.


It's all fair game, ai zice, faza e ca, spamm-ul de neoprit a convins conducerea Nescafe sa ia atitudine si sa-i ofere premiul tipului... Si in plus sa ofere scolii unde invata fratele lui tot suma de 5000E pentru a sustine comunitatea de copii cu dizabilitati motorii din Ungaria.


Tineti cont, ca asta nu a fost o pornire moralizatoare a unei corporatii, ci mai exact, o fortare de mana puternica a unei comunitati. Comunitate care a donat, asemena, respectivului, o suma destul de frumoasa pentru a face un Craciun de vis fratelui sau. Din ce am inteles eu, din donatii a strans undeva la 30.000E. Dragut, nu?


Eh. This gave me some hope that humanity still existed. Nu are rost sa continui povestea cu ce s-a intamplat ulterior cu 4chan in raspuns la aceasta chestie. (4chan fiind un site similar, doar ca mai vechi). Dar deh, exista multi retardati pe net.


In fine. Sper ca povestea asta va aduce un pic de spirit de sarbatori in suflet, chiar si acum, dupa ce acestea au trecut.


Si nu uitati sa fiti atenti dupa toate prostiile lumii: ACTA/SOPA/PIPA. Daca pretuiti site-urile de genul Facebook/9gag/Blogger/YouTube, etc, fiti constienti ca toate aceste proiecte legislative pot inchide oricare din site-urile astea.


In fine, am mai vorbit despre asta, si doar vreau sa aduc aminte si sa va atrag atentia asupra lor inca odata.


Finally, va las pe o melodie de la Nickleback - Lullaby. Sper sa va placa si sa o ascultati cu placere.


Si ca tot veni vorba, ce s-a tot intamplat cu muzica in ultima vreme? Ce s-a intamplat cu lumea, in sine? Ma uit, la o anumita parte din oamenii de pe net, si ma crucesc. Frate, grow the fuck up! Majoritatea tipelor sunt superficiale astazi, dar isi dau aere de mari intelectuale. Jumatate din FB-ul meu e plin de astfel de indivizi. N-am mai intrat 3 zile, si cand am intrat am zis ca asa ceva nu exista. Ma uitam la post-uri ca ardeleanul la girafa.


Toti copii fumeaza iarba. Macar de-ar stii ce efecte are si la ce sa le foloseasca... Neah, they do it cuz it's UBER-cool! Si e trendy. Da, deci... Trendy killed the soul. Jur. Do me a favor. Cut your wrists. In fine, nu intru in dezbaterea asta astazi. Ma simt mult prea bine sa-mi stric ziua cu toate idioteniile pamantului...


Back to music. @Dan Pandrea. Prietene, blog despre muzica, etc, frumos... So, where's the hate to all the new music generation? I mean, really now. What happend to Led and Pink and all the other awesome bands we listend when we were growing up?


In fine... As fi foarte fericit sa observ ceva mai multa indignare visavis de oamenii de carton, care asculta muzica de carton si care isi ocupa timpul cu activitati din carton... Dar deh, that's life. What can I do about it?


Ok, deci... Priviti culorile din viata pentru a avea parte de sarbatori minunate, si nu lasa-ti albul si negru sa va fure individualitatea. :)


Spor si o seara buna!