Dorinte... Ipocrizii... Nesimtirii...

Hello! Ce faceti? Long time no write... I guess. Eh, ce sa mai una si alta... Probabil ar trebui sa spun ca am avut parte de o saptamana minunata de cand nu mai lucrez in CP. Nu tu trezit dimineata. Nu tu stres. Nu tu telefoane. Liniste. Si pace. Multa, multa pace. Divin, ce pot sa zic? Dar mai pot sa zic ceva, defapt. Pot zice ca am stat la Alina cateva zile, si a fost minunat. Had fun. Am savurat si cateva filme. Recomand cu caldura The Rite... Chiar daca povestea e semi-fada si reuitilizata, actorii fac tot deliciul filmului. Genial. De asemenea, recomand The Way Back si The Sanctum. Superbe ambele filme. Poate doar un pic cam lungi, dar in general, geniale. :) Asa, am pierdut noptile si m-am pregatit pentru noul job de noapte. Cu seri pe WoW sau in spatele blocului la o sueta. Iar sentimentul de vant ce-ti bate in fata, este divin. Si da, a fost nevoie sa-mi dau demisia ca sa pot savura aceste momente iarasi. :)

Pastem fericiti... Traditii si obiceiuri...

Meh... Incepem in purul stil de viata "Cosmo", unde orice, oricum, oriunde s-ar intampla, raspunsul este scurt, sec si la obiect..."Meh..."


Asa ca, dragule Cosmo, te iubim... Si numai aduce consumabile de la ICS ca sunt proaste cu draci. Uleiul siliconic are consistenta... a  anumitor lichide corporale care nu vreau sa le descriu aici. Iar bilele? Bilele au stricat trei maguri pana acum, asa ca luale-ar dracii de ICS cu tot...


Acum, ca am terminat cu momentul publicitar, as dori, pe aceasta cale, sa spun intai si intai "La multi Ani!" la toate Georgianele, George, Gheorghe, Georgeta... Si asa mai departe din familia derivata a Sfantului Gheorge, tot ce va doriti sa se implineasca si sa primiti lumina si caldura in sufletele voastre alaturi de cei dragi.
Deasemenea vreau sa va urez, tuturor un Paste Fericit, multa bucurie si fericire si bineinteles, sa aveti parte de dragoste si iubire tot anul.

Ce-i al meu e al meu... Ce-i al tau, e tot al meu...

Eh, si uite asa, o alta dimineata, o alta zii. Eu, tot la munca. Si cum v-am obisnuit in ultima saptamana, visavis de preavizul meu, asta e ultimul episod din seria: "In sfarsit, mi-am dat demisia, am iesit din iadul asta." :) Bine, nu e chiar asa un iad, dar ce sens are sa scriu daca nu sunt, macar putin, dramatic. Deci si prin urmare... A.M.R o zi! Hai liberare! Inca putin, doar cateva ore si am terminat-o cu slujba asta. :P

Pe de alta parte, este absolut frustrant sa scriu de la munca. Intotdeauna ma intrerupe cineva, plec de pe coala alba zece minute, si cand ma intorc, numai reusesc sa leg firul ideii pe care am inceput-o... In fine. Revenind, problema mea, in momentul de fata, e ca aveam in plan sa fac din postarea de ieri doua, una sa ramana pentru azi... Dar ieri mi-au mers degetele singure, si deh, ce sa le fac? Sa le tai? Nu imi pare o combinatie... Acum, ideea e ca nici nu vreau sa scriu pagini despre nimic, pentru ca am facut asta deja si nu vreau sa ma repet... prea des.

Un "La revedere" prea scurt...

Sighs... Iar la munca... Abia mai rezist. A.M.R. doua zile! Hai liberare. Azi si maine. Si azi mai stau si vreo noua ore... Sunt deja atat de secat de ceea ce fac aici, incat dimineata e un adevarat iad sa ma trezesc, si sa numai pun ca in ultimele doua, trei zile, nu am reusit sa-mi ridic hoitul din pat decat bine dupa ora opt jumatate... Tinand cont ca eu trebuia sa semnez condica la opt fix. Dar, deh, poate asa e cu preavizele astea. Cand esti absolut iritat de ceea ce faci, 15 zile calendaristice par un iad.

Oricum, nu asta ar fi problema... Problema e ca in preaviz, nu ai voie sa-ti iei concediu. Si nu m-ar deranja atat de tare, ca oricum, am sase zile de concediu pe care le platesc, iar la Gameloft incep abia pe 9 mai... Bine, pana atunci trebuie sa fug din colt in colt sa-mi strang actele sa le depun. Parca si vad, cozi si chin in Spiru si la Ecologica dupa diplomele de licenta si de bac... Bleah. In fine, revenind. Faza draguta, de altfel, geniala, e ca undeva pe 5 aprilie, eu am stat acasa, in loc sa vin la munca, pe contextul ca imi era rau... Adica nu aveam nici un chef de munca. Adica ma certasem eu cu cineva grav de tot si nu ma ridicai din pat, nici daca pica blocul cu mine. Eh, si uite asa aveam eu o gaura de opt ore de care nu s-a deranjat nimeni sa-mi zica... Problema e ca cica ar trebui sa le recuperez, mai ales ca eu, din nou zic, fiind in preaviz, nu am voie sa cer concediu... Noroc cu Andreea, ca am rezolvat. Altfel ma trezeam ca Marti, trebuia sa plutesc pe aici inca o zi... Pana la urma, mi-am facut concediu predatat, ca deh, e vorba de o zi in care nu eram in preaviz...

Oare de ce?...

Heh. Si inca odata cu o foaie alba in fata din care trebuie sa fac ceva, intr-un timp dat... Sincer, cred ca a inceput sa-mi placa. Bine, ajuta si faptul ca sunt la munca, bineinteles. Si ca veni vorba, A.M.R 3 zile! Hai liberare!

Azi e una din zilele alea, in care stai sa te gandesti la diferete aspecte ale vietii tale, si indubitabil, ale vietii altora. Si asa am ajuns la ceva ce-am scris intr-un post anterior, visavis de faptul ca eu nu sunt niciodata multumit. Si dupa aia, mi-am dat seama ca sunt unele aspecte cu care sunt multumit. Si sunt recunoscator asupra lor. Dar sunt unele persoane, care nu sunt nici macar cu atat, iar aceste lucruri, nu le inteleg. Si ca sa dau un exemplu, in momentul de fata, eu sunt multumit cu ai mei. Sunt niste oameni minunati, care ma ajuta cu orice si oricum se poate. Imi suporta capriciile si izbucnirile, si nu imi comenteaza... Prea mult. Cu alte cuvine, ei stau departe de drumul meu, pe cat este uman posibil. In aceasi ordine de idei, am avut discutii cu oameni care nu sunt asa. Erau foarte nemultumiti de parintii lor, si ar fi vrut sa-i schimbe. Le parea rau ca erau acolo si aveau grija de ei... Se considerau prea mari, prea dezvoltati ca cineva sa le poarte de grija...

Regina Parfumurilor...

Hehe. Inca o zi la munca, un nou motiv sa postez pe blog, se pare ca. Ori asta, ori a inceput sa-mi placa. :P Daca stiti bancurile cu ursu'. :P In fine. Precum ziceam, sunt iar la munca, trag o tura de noua ore pana sa plec asa, iar pana una alta, ascult ceva muzica, mai exact Three Days Grace - Wake up. (O sa pun melodia la sfarsitul postului). Pana atunci, sa mergem mai departe... Ah, da. Era sa uit. A.M.R. 4 Zile!!!! Hai liberare!

Asa. Cum ma plictiseam eu pe acili-sha. (:P) M-am gandit sa spun povestea cu Regina Parfumurilor. Pana ajungem acolo, in schimb, trebuie sa fac o mentiune. Mai exact, un disclamer. This ain't my experience, just my story. Nu eu am patit respectiva intamplare, mai exact, e vorba de Alina. Ea a trait-o, si mi-a povestit de ea visavis de postul meu cu "Intre babe si nespalati... Aventuri in Pirofi...". Deci, ca sa ma fac specific inteles. Intamplarea specifica, nu e a  mea, nu-mi asum creditele asupra-i. Povestea in sine imi apartie, e fictiune, si orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare. :) (Intotdeauna am vrut sa zic asta.)

Muza... Inspiratie... Nimic...

Sighs... It's THAT time again. E cazul sa mai postez si eu ceva, altfel zice lumea ca ori am murit, ori m-am lasat de scris... Sau m-a lasat inspiratia. Sau mai rau. Muza... Delicat subiect. Nici nu stiu care-i muza mea astazi, sau... deh, in general. E dificil sa spun de unde ma inspir. Uneori ma inspir din viata mea si relatia mea, sau relatiile cu alti oameni. De multe ori mi-a trecut prin cap sa scriu despre cunostintele mele mai mult sau mai putin apropiate, dar cu siguranta de o calitate intelectuala sau morala ce lasa de dorit. N-am facut-o, am zis ca as fi rau, si ca nu merita osteneala.

S-a mai intamplat sa ma inspir din tragediile oamenilor din jurul meu, mai mult sau mai putin direct, si uneori, chiar foarte departati, locativ, de mine, dar apropiati prin intermediul netului, more or less.

Am scris despre intamparea unei fete, deuna zi, destul de dura. Mi-a fost mila de ea, sincer. Iar aseara am aflat ca a avut o cadere si a izbucnit in lacrimi fata de o persoana care... Hai sa spunem, nu ar fi fost prin primele locuri ale listei ei de telefon, si fata de care nici nu era cine stie ce apropiata... Dar, deh, disperarea face multe din oameni. Iarasi mi-a fost mila. Dar nu ma mai obosesc, oricum nu ma ajuta cu nimic, si singura recunoastere pe care o primesc sunt injurii si reprosuri. Asa ca, mai bine ma abin.

Printre babe si nespalati... Aventuri in Profi...

(Poza nu are nici o legatura, decat franciza magazinelor in sine, dar mi sa parut foarte, foarte tare si pur romanesc, asa ca merge. Poate doar, daca eroul nostru lucra inainte la dirijari auto in parcarile Profi...)

Ma gandeam, zilele trecute la o experienta care am avut-o, si, in final, m-am decis, o sa scriu un blog-o-serial numit "Mai bine treaiam in Evul Mediu" (Cititi Leul de Oras pentru mai multe informatii). Astazi, va prezit episodul pilot, numit, "Macar atunci, aia se spalau."

Povestea, incepe scurt si sec, eram intr-un cartier din Bucuresti, considerat mai select decat cel in care locuiesc. O asteptam pe Alina, si cat asteptam eu cumintel afara sa coboare, imi zic, eh, de ce sa nu ne aprovizionam pana ajungem acasa. Si uite asa, ma indrept catre locatia unui supermarket. Toate bune si frumoase. Muzica in casti, tigara in mana, afara cald, frumos.

What does true love mean?...

Si din nou, ma gasesc in postura de a... posta! Tot datorita cererii audientei. Dar de data asta, poate alaturi de o lectie de viata, alaturi de un scop si un tel pe care ar trebui sa-l vanam toti.

Este vorba de povestea unui cuplu... Si mai ales, a unui baiat. Chris Medina. Acest baiat a intrat in vizorul publicului in American Idol 2011, si desi nu sunt nici fan si nici urmaritor al acestui gen de "Reality Show" pot spune ca aceasta poveste m-a impresionat profund.

Chris Medina este un american din Chicago, si ca orice alt baiat, are o prietena cu care este intr-o relatie de 8 ani, din cate am inteles, si de doi ani ei sunt logoditi. Toate bune si frumoase, ai spune, nu? Eh... Nu chiar. Cu doua luni inainte de nunta, logodnica lui, Juliana Ramos, a suferit un accident auto grav care a rezultat intr-o coma. Ulterior iesiri ei din coma, a ramas cu leziuni permanente ale creierului, prectic transformand fata intr-o leguma. Fortata sa traiasca intr-un caurcior cu rotile, si daca veti vedea videoclipul de mai sus, veti intelege exact despre ce e vorba...

A happy day...

Due to popular demand... Se pare ca, precum si spuneam, din cauza cererii cititorilor, si pe de o parte din cauza faptului ca incep sa am cititori din toate gamele de varsta, daca ma intelegeti, am fost rugat sa urc un post mai fericit si daca este posibil, despre mine. Hai sa vedem ce iese.

In primul rand. Saptamana asta, pot spune ca a fost una din cele bune, asa ca o sa incep de aici. Weekend-ul a fost destul de scurt, mai ales ca am lucrat sambata, iar eu urasc sa lucrez sambata, iar seara, am ajuns acasa si am dormit ca o vita in grajd. Am ajuns acasa pe la ora 18:00 si aproape imediat am adormit. Trageau o gramada de oameni sa facem chestii, dar eu m-am trezit pe la 3 dimineata. Acum, toti cred ca ar zice ca in mare e un lucru rau... Si da, s-au suparat unii oameni pe mine pentru asta, dar, overall, a fost ok. Noaptea mi-am petrecut-o venind la zi cu anumite seriale si distrandu-ma la Assasins Creed 2. (Da, stiu, INCA nu l-am terminat.)

Ce-ar putea impinge....

Aseara, eram pe strada, tocmai ma dusesem sa-mi cumpar un pachet de tigari si ma plimbam prin jurul blocului. Era racoare si era frumos. Plus ca nu stiam exact ce sa fac sa scap de multime. Chiar nu ma simteam in stare sa am N persoane intrebandu-ma ce ai, de ce esti trist, si asa mai departe.

Eh, cum eram eu, cufundat in gandurile mele. Ce incepusera sa piara si acestea, pur si simplu, incercam sa ma relaxez. Mergeam, priveam masinile si strazile, oamenii care mergeau pe strada absolut inconstienti si indiferenti unul fata de celalalt. Ma relaxam, si imi eliberam mintea, usor, usor, cu fiecare fum pe care-l trageam in piept.

In cvasi linistea mea si detasarea totala, ceva in buzunarul meu incepe sa zumzaie. Hmph. Nu pot sa fiu lasat in pace un moment. Era un mesaj. Scria sec: Ce poate impinge pe cineva sa-si omoare nevasta insarcinata si apoi sa o arate pe webcam. Nici nu stiu ce am mai raspuns, nu ca ar conta in momentul de fata. Declickul, s-a petrecut. Cum eram eu, linistit si adancit in transa mea, exact ca intr-o reclama ieftina de la Mazda, se aude un ZumZum si mintea imi e navalita de tot felul de chestii depresive.

Romania, vineri negre in fiecare zi.

Azi dimineata, m-am trezit ca in orice dimineata sa ma duc la munca, si ca in fiecare dimineata, am aruncat un ochi adormit la stiri. Ce am vazut, aproape inimaginabil. Zeci, poate chiar sute de oameni, stateau rabdatori in fata usilor unor supermarket-uri sa cumpere detergent Dero la 6kg, caci daca luau o punga, primeau una gratis.

Eh, si cum stateau ei, romanasii, civilizati, ma mai dezmeticesc eu, si incep sa ascult reportajul. Se pare ca nu e prima oara cand asta se intampla. Acum cateva zile, era vorba de cafea, iar romanii s-au inbulzit sa rupa rafturile sa cumpere cafea redusa de la 10 la 6 lei, mai ales ca primeau un pachet gratuit. Chiar am auzit de un caz, de o babuta, care dupa ce a umplut pana la refuz un carucior, s-a mai dus si a mai luat al doilea si al treilea carucior plin.