Gaming and life in 25 years from now.

Hei. Neata. N-am mai scris de ceva timp, si sincer, imi era dor. Voi ce mai faceti? Eu sunt bine, relativ, ca intotdeuna. Could've been better. Un an si ceva de nightshifting. Incerc sa ma pun pe picioare si sa-mi implinesc cateva scopuri, sper sa ajung la ele cat mai curand posibil. And finally, m-am apucat de scoala de soferi. De A. Sa vedem unde o sa ajung cu asta si cat de repede. Ce-i drept, n-am mai fost acolo de saptamana trecuta, dar sunt si la mana unui amic. Since I don't know how to ride a bike, he has to baby-sit me after the instructors and the usual students leave. Dar sa vedem. :P Wish me luck.

Anyway. N-am nici un chef sa stau sa scriu astazi despre lucruri meaningfull, si tinand cont ca de cand am scris ultimul blog post am terminat Star Trek: The Original Series si m-am apucat de Voyager, am chef sa o ard SF. Bine, asta combinat cu lansarea de curand a Diablo 3, in wich I sank my teeth in from the first hours of going live, plus cateva articole de pe Cracked.com m-au facut sa ma gandesc cam incotro se indreapta societatea noastra. And it's a hellish sight, I can tell you that!

Teorii ale conspiratiei... de pe Marte.

Buna seara si bine v-am regasit dragii mei.


In aceasta minunabila seara, va voi povestii o mica istorioara pe care am primit-o prin fax de la SETI, eu fiind in stransa legatura cu o martianca ce locuieste in Unspecifidistan. Acesta martianca, locuind in capitala Unspecifidistan, pe care o vom numi generic, Kuala-PurPur, traieste cu inima stransa la gandul ca Statele Unite ale Piramizii si Fetei de Om din emisfera luminata planetei Marte vor veni sa imparta democratia si pe taramul Unspecifidistan. Din acest motiv, cat si din motive financiare, mica martianca nu si-a facut abonament la una din companiile de telepatie mobila, ci a ales optiunea cartelei.


Intr-o zi cu soare de primavara, mica martianca isi roaga mama sa ii incarce cartela reincarcabila. Toate bune si frumoase. Asa ca, fara sa abie telepatia cu pricina, mama martianei face o vizita la magazinul local Parisoara. In acest magazin, dumneaei vorbeste cu o martianca caserita, care ii incarca cartela fiicei dumneaei in baza exclusiva a numarului de telepatie. Nu tu card de rencarcare, nu tu bon cu cod, nimic. Tranzactia se face simplu, contul fiind incarcat electronic, fara nici o problema.

It's how you reshape destiny...

Buna dimineata! Ce faceti astazi? Toate bune si frumoase? De curand am avut placerea sa fiu alaturi de un prieten apropiat si de sotia lui cand au adus pe lume un sufletel. Toate bune si frumoase? Asta am zis si eu, dar pentru a-mi pastra obiectivitatea si neutralitatea celesta, astazi sunt aici sa expun un punct de vedere nu prea acceptat, niciodata agreeat, dar intotdeauna nedorit.

Acum, stiu ca probabil o sa deranjez, si sper sa nu o fac prea mult. Sper sa nu supar pe nimeni si imi doresc ca si acum, o sa treceti cu mine printr-un post lung si la sfarsit sa-i acordati un moment sa v-a patrunda. Mentionez ca o sa fiu vulgar... Azi, si incerc ca nu-mi fac un obicei.

Acum, sa incepem. Ma gandeam, zilele trecute, ca verbul "a iubi" e un verb din patru litere. La fel si verbul "a fute". Eh, acum, ati spune ca cele doua se opresc acolo, cat e vorba de similitudini, nu? Unul descrie un sentiment, si celelalt descrie o activitate in sens preorativ. Unul e privit ca fiind pozitiv si celelalt negativ. Unul e social acceptat, dar celalalt nu (Desi, sunt convins ca in zilele astea e taman invers. E mai normal sa fi injurat, decat sa auzi un "Te iubesc.".) Unul e blestem si celalalt... E tot blestem.

Em City...

Buna dimineata! Ce faceti astazi? Cum o duceti? Astazi am de gand sa va plictisesc cu o alta imagine despre societatea noastra... Nu stiu cat de obiectiva este, dar sper sa va placa si astept pareri.

Ne traim vietile mai rau ca intr-o puscarie. Ne pierdem timpul, viata, ne pierdem
lucrurile la care tinem maim mult cu intentia de a ne pedepsii... Sau cel putin, asa
sper. Ca ne pedepsim in fiecare zi. Ca in fiecare zi constiinta ne apasa pe umeri,
atat de tare incat ne obliga sa ne aplecam...

Dar, stiu ca nu-i asa. Din pacate. Din pacate, noi tot ne pedepsim... Pentru ca, cea
mai puternica pedeapsa adusa omului, e sa-l separi de familia lui, sa-l separi de el
insusi. Iar noi? Noi asta facem in fiecare zi. Ne pedepsim, si o facem crunt. Ne
inchidem in noi, si in cutiute mici, ca niste cubicaluri corporatiste si stam acolo.

Ganduri pentru Andrei...

Neata!

This post ain't mine. Nu a fost scris de mine, si am fost rugat de autor sa-l pastrez anonim, dar sa pun scrisoarea pe blogul meu. E pur si simplu geniala, asa ca nu am avut o problema in a face asta. :)

Este scrisa de un prieten de-al meu ce e tutore/terapeut pentru un copil cu Autism si ADHD pe nume Andrei.\

Enjoy:

Acum doi ani de zile ai deschis o mică portiță în sufletul tău, suficient cât să faci loc unui nou om in viața ta... cu siguranță nu ți-a fost ușor. Te-am văzut în preajma oamenilor necunoscuți, și de cele mai multe ori nu îi vezi, sau mai bine zis alegi să nu o faci. Și atunci când ești forțat de împrejurări să îi conștientizezi, o faci cu mare efort, ca și cum ar trebui să sari un zid imens  să accepți că în fața ta este un om, ca tine.... Desenezi case; este singurul lucru pe care vrei să îl desenezi. Casele au garduri. Te-am întrebat ce se afla dupa gard, și mi-ai raspuns simplu, un zid. Cu toate acestea, mi-ai făcut loc de prima dată când te-am văzut. Tacit, între noi s-a creat o întelegere  subtilă. Ți-am fost prezentat ca cel care te va ajuta. Nici unul dintre noi nu știa ce înseamnă asta atunci. Ai evitat privirea mea, ochii iți erau ațintiți jos, într-un punct care probabil îți oferea liniște. Doar când am rămas singuri ai îndrăznit să mă privești in ochi. Am recunoscut acea privire: închisă, timidă, neîncrezătoare. Am trăit-o și eu. Dar totuși m-ai privit în ochi. Și m-ai acceptat. În acea clipă nu mai erai un copil autist cu ADHD ci un suflet care accepta un alt suflet.