Hipsters and... me...

Buna dimineata dragilor. Daca ma vede cineva cum stau sa scriu post-ul asta, o sa ziceti ca am innebunit de tot. Anway, funniest shit happend to me past few months. Dar inainte vreau sa zic ca am iesit vineri la un ride, and it was awesome. :) Vreme frumoasa, un cruiser dragut... Little that I could ask for more. :)

Dar, cum spune si titlul, si precum inaintea mea (Acum vre-un an, cred) Leul de Oras s-a exprimat pe subiect, simt nevoia sa o fac si eu. O fi o chestie a noastra personala, sau generalizata? God knows, da' vreau sa vorbesc despre hipsteri.

In primul rand, si poate cel mai important, trebuie sa subliniez. Eu NU SUNT hipster. Si, nu, oricat as fi catalogat sau clasificat ca atare, nu sunt hispter. (That... kinda sounds hipster-ish, dosn't it? :P )

Ce anume incercam sa facem?...

Buna dimineata! N-am mai scris de ceva timp, desii am incercat acum cateva zile, dar nu mi-a iesit. Bine, nu cred ca o sa-mi iasa nici acum, sincer, ca ce e in mintea mea, nici Dumnezeu nu mai stie. :))


Anyway, incepu cu... I have my driver's licence. X_x Class A. Finally. Fuck yeah!

Si ca sa continuii, vorbeam acum cateva zile cu niste amici despre ce am rezolvat noi cu vietile noastre, so far. Si eram, yeah, so, we got married, or almost (some of us), we got cars, bikes, our own places, good work places, am terminat facultati, am ajutat alti oameni, ne-am ajutat pe noi si ne place sa credem ca nu facem umbra pamantului degeaba.

Am intrat in politica sperand sa schimbam ceva, am fost scuipati de sistem mai repede decat am putut spune "Hop". Ne-am pierdut in noi si am calcat drumuri intunecate, am avut zile in care am sperat ca totul sa se termine si am avut zile cand i-am tras pe altii din cele mai itunecate locuri ale vietii.

Arte, viziuni, asteptari... Wait.. Daufq is that?

Ok. Sa scrim. Buna seara. Dimineata asta, incercam ceva nou. Dar vedeti asta la final, nu stiu daca o sa se lege, sau daca o sa va placa, nevertheless, we can experiment.

Anyway. Legat de ceea ce am inceput, voiam sa vorbesc putin despre arta. Despre ce a fost, ce a ajuns, si ce va fi. Toata treaba asta a pornit de la trei clipuri, le voi link-uii aici pentru delectarea voastra audio-visuala. (Ah, da, this is going to be a longer than normal posting, due to the videos, mostly.)

Ideal, arta e o forma de exprimare a unor idei, si sentimente, corect? E vorba de viziunea artistului asupra unui subiect, si fie ca e o exprimare visuala sau auditiva a unor sentimente, sau situatii, in principiu arta trebuie sa exprime o poveste. Sa aibe un inceput, un continut si o incheiere. Trebuie sa aibe substrat si context, iar in cel mai fericit si aplaudat caz, o morala, sau o idee finala ce poate fi extrasa din respectiva piesa de arta. Iar asta se aplica in orice. De la pictura, la dans, muzica si film. Teatru sau literatura.

Patriotism, de ce da?

Intamplator nu am putut sa ignor in ultima vreme situatia din scumpa noastra tarisoara. (Si nu sunt ironic acum, vedeti mai jos).

Tot balamucul cu intrunirea Popularilor Europeni la Bucuresti, in acelasi timp cu mitingul USL-ist. (Stiu ca am zis ca nu fac politica pe blog, but bare with me a moment.)

Acum, eu stiu foarte bine ca in situatia socio-politica de astazi culoarea politica are mai mult, dar in general mai putina legatura cu definitia ei statutara. Si pana una alta, liberalii sunt socialisiti si socialistii sunt liberari, daca da bine in buletinele de vot. Sa nu mai zic de democrati care ajungi taranisti daca le arati o stampila, iar taranistii care... Astia nu mai sunt si punct.

Dar, indiferent, am avut placerea sa ma conversez cu un amic foarte bun de-al meu ce e foarte anti-Basist, el de felul lui, si foarte pro-USL-ist, ceea ce in general, nu ma deranjeaza. Fiecare face ce vrea el, and what's all. (Nu intelegeti ca eu sunt pro-Bashe). Imi spune cum se uita la miting (Daca era acolo sau nu, asta nu mai tin minte) si cum s-a umflat o vena pe tampla vazand un steag rosu PSD-ist.

Eu si prietenii mei jurnalisti

Buna seara. Si bine v-am regasit. Cred?

Nu stiu ce pot zice, azi doar aveam foarte tare chef de scris. Don't ask me why.

Anyway. Comming back to talking about people, I guess. I love people. I love people that thing their better than other people.

Si cel mai bine intra in tagma asta artistii si jurnalistii. Doamne, iubesc oamenii astia. Iubesc autismul lor. Sunt de-a dreptul geniali. Mai ales studentii, ca restul isi mai spala pacatele cand lucreaza la McDonalds, in timp ce-i rog sa nu puna ceapa pe BigMac-ul meu. Asa ca pe aceia ii iert... momentan.

Anyway. Sa incep. Nu stiu, am spus povestea cu "Prietenii mei jurnalisti" vreodata aici? Daca nu, hold on to your horses ladies and gents, 'cuz you'll have a blast.

Goodbye, at least for now...

Hei.

Mmm. Some fucked up shit happend in the past couple of days. I fucked up really, really bad and I pissed of and/or hurt some people I care about.

Funny about, it was pretty much about what I wrote here. So, I pretty much decided to stop writing for a while. Or, at least stop writing on the blog. Maybe I'll start again, or maybe again not. But for the moment beeing I think I should just stop here before I fuck even more things up.

Hoping for the best, I think. Hope I'll be able to come back some tie from now on saying that everything is a-ok... But, I highly doubt it, as far as it looks right now.

The fallen sky...

Hey! Third day, third post, third segment of pure awesome fantasy. :P I think. Let's go for gritty, yet semi-heroic with a pinch of devastation and war? What do you think?

The city seemed peacefull. It was nothing close to that, but from the ruins of the skyrise building they covered themselfs into it seemed so. The moon was breaking trought the iron clad clouds and they we're making camp there. H. was up on the iron beams of the destroyed building, searching, looking and providing cover with his .50 Barret. B. and Marie. we're cooking up some rations. The silence was almost painfull and they we're paying more attention to the sounds the wind made than what they we're doing, so no wonder half their cooking was chared to an undefined black shade. At least the food tasted the same, so they didn't bother to be horrified by the military rations they stole a couple of days ago.

Rising angel...

Buna seara, din nou. M-am gandit sa scriu si astazi, chiar daca e destul de soon fata de ultima oara, dar am avut parte de o experienta cam aiurea azi cand veneam de la munca. Eram in taxi si in fata noastra, pe undeva dincolo de Podul Grant era un pui mic de proumbel pe mijlocul strazii. Zic pui pentru ca era micut si nu putea sa zboare. A oprit taximetristul si a incercat sa-l prinda, dar amaratul (Care tin sa mentionez era negru cu pete albe, sau alb cu pete negre, foarte frumos, oricum) a fugit sub masina unei tute proaste… Roz. Care l-a si calcat. Toate astea intamplandu-se sub geamul meu la arpoximativ jumatate de metru… I-am auzit oscioarele cum au pocnit si cum i-a pleznit pielea scotand totul afara. Si dupa ce idioata a trecut cum inca ii mai tremura un piciorus. Imagini care cred ca o sa-mi fie in minte mult timp de aici incolo. Nici nu mai zic de golul in stomac si raul pe care-l inca am, aproape opt ore mai tarziu. Asa ca, incurajat de Cati la ultimul comentariu, si cu imaginea asta proaspata in minte, am zis cat de departe pot duce idea de tragic in proza...? So, here it goes, another figment of my sick imagination…

Archangels bring vengeance

Mmm. Buna seara. Bine, cat de buna poate fi, depinde de perspectiva din care privesti. Astazi m-am gandit ca e timpul sa mai scriu cateva cuvinte din propria-mi fictiune bolnava. Ultima a prins bine, asa ca, hai sa mai bag o fisa. Ma ajuta si starea de spirit in care sunt, ce-i drept, sa mearga cuvintele mai bine decat in mod normal. Dar despre asta alta data, cand o sa fie frig afara. :P

It was late during the evening. The birds and sparrows went to bed already, and the moon was ready to rise. The streets we're calm and peacefull and the air was tense, as if knowing what was going to ensue. It was like the Grim himself was walking the street, scaring all dogs and cats into their hiding. Between they gray and blurry buildings of the city only engines roared, and roared of blood they did. Three bikes roared down the street in a V shape. Licence plates removed and armors placed, the bikers schreeched the walkway. Suddenly, they see a group of people standing in front of a building drinking. They pull over and decide to wait. Helmets still on, only moved a bit to let a ciggarette cut the nerves of steel.

In curand vor cere sange.

Hello. Ce si cum mai se face si se intampla pe mirobolantele strazi si stradute ale "blogosferei"? Intotdeauna am urat termenul ala. Pare atat de fad si de fals, plus ca sa nu mai zic ca tot hipsterasii si hipstereii o ard domle' pe blogosfera. Alta specie umana pe care n-o inteleg.

In fine. Trebuie mentionat ca acest post este primul scris integral pe Sovereign, my new laptop. Battleship class, propietate personala. Nu intru in detalii. Just that I kinda paid it's weight in blood for it. :)

Asa. Si eu astazi aveam de gand sa vorbesc despre cinism, si asta doar ca sa-mi aduc aminte de un alt post scris undeva anul trecut despre initiativa. Well, it took me an year, dar dupa ce-am vorbit cu cateva persoane, mi-am dat seama de un lucru. Cinismu' ne f*** meciul grav. Dar atat de grav incat devenim absolut amortiti la tot. Let's take few examples.

Singuratate, sau prostie?

So. A new day, a new sunrise... Or better said a new moonrise. It's the middle of the night and I spend tending my wounds. 2nd degree burns on 15-20% of my body. Asta-i unul din putinele momente in care mi-as dori o sticla de votka buna. Oh.. well, I still have my trusted ciggarette pack around. My best friend in warm or cold nights. Music, darkness, coke and ciggs... What can you ask for more?

Si uite asa, stateam si ma gandeam what the fuck is wrong with me? Or my life, or that matter? I mean, I have anything I need, or wanted, for that reason. I have more than I had yesterday. And I filled my life with meaningfull people, with people that count for me... I can't complain of a low material situation either. Not the best, not the worst either... But, I strive for more, and I sometimes wonder why?

Gaming and life in 25 years from now.

Hei. Neata. N-am mai scris de ceva timp, si sincer, imi era dor. Voi ce mai faceti? Eu sunt bine, relativ, ca intotdeuna. Could've been better. Un an si ceva de nightshifting. Incerc sa ma pun pe picioare si sa-mi implinesc cateva scopuri, sper sa ajung la ele cat mai curand posibil. And finally, m-am apucat de scoala de soferi. De A. Sa vedem unde o sa ajung cu asta si cat de repede. Ce-i drept, n-am mai fost acolo de saptamana trecuta, dar sunt si la mana unui amic. Since I don't know how to ride a bike, he has to baby-sit me after the instructors and the usual students leave. Dar sa vedem. :P Wish me luck.

Anyway. N-am nici un chef sa stau sa scriu astazi despre lucruri meaningfull, si tinand cont ca de cand am scris ultimul blog post am terminat Star Trek: The Original Series si m-am apucat de Voyager, am chef sa o ard SF. Bine, asta combinat cu lansarea de curand a Diablo 3, in wich I sank my teeth in from the first hours of going live, plus cateva articole de pe Cracked.com m-au facut sa ma gandesc cam incotro se indreapta societatea noastra. And it's a hellish sight, I can tell you that!

Teorii ale conspiratiei... de pe Marte.

Buna seara si bine v-am regasit dragii mei.


In aceasta minunabila seara, va voi povestii o mica istorioara pe care am primit-o prin fax de la SETI, eu fiind in stransa legatura cu o martianca ce locuieste in Unspecifidistan. Acesta martianca, locuind in capitala Unspecifidistan, pe care o vom numi generic, Kuala-PurPur, traieste cu inima stransa la gandul ca Statele Unite ale Piramizii si Fetei de Om din emisfera luminata planetei Marte vor veni sa imparta democratia si pe taramul Unspecifidistan. Din acest motiv, cat si din motive financiare, mica martianca nu si-a facut abonament la una din companiile de telepatie mobila, ci a ales optiunea cartelei.


Intr-o zi cu soare de primavara, mica martianca isi roaga mama sa ii incarce cartela reincarcabila. Toate bune si frumoase. Asa ca, fara sa abie telepatia cu pricina, mama martianei face o vizita la magazinul local Parisoara. In acest magazin, dumneaei vorbeste cu o martianca caserita, care ii incarca cartela fiicei dumneaei in baza exclusiva a numarului de telepatie. Nu tu card de rencarcare, nu tu bon cu cod, nimic. Tranzactia se face simplu, contul fiind incarcat electronic, fara nici o problema.

It's how you reshape destiny...

Buna dimineata! Ce faceti astazi? Toate bune si frumoase? De curand am avut placerea sa fiu alaturi de un prieten apropiat si de sotia lui cand au adus pe lume un sufletel. Toate bune si frumoase? Asta am zis si eu, dar pentru a-mi pastra obiectivitatea si neutralitatea celesta, astazi sunt aici sa expun un punct de vedere nu prea acceptat, niciodata agreeat, dar intotdeauna nedorit.

Acum, stiu ca probabil o sa deranjez, si sper sa nu o fac prea mult. Sper sa nu supar pe nimeni si imi doresc ca si acum, o sa treceti cu mine printr-un post lung si la sfarsit sa-i acordati un moment sa v-a patrunda. Mentionez ca o sa fiu vulgar... Azi, si incerc ca nu-mi fac un obicei.

Acum, sa incepem. Ma gandeam, zilele trecute, ca verbul "a iubi" e un verb din patru litere. La fel si verbul "a fute". Eh, acum, ati spune ca cele doua se opresc acolo, cat e vorba de similitudini, nu? Unul descrie un sentiment, si celelalt descrie o activitate in sens preorativ. Unul e privit ca fiind pozitiv si celelalt negativ. Unul e social acceptat, dar celalalt nu (Desi, sunt convins ca in zilele astea e taman invers. E mai normal sa fi injurat, decat sa auzi un "Te iubesc.".) Unul e blestem si celalalt... E tot blestem.

Em City...

Buna dimineata! Ce faceti astazi? Cum o duceti? Astazi am de gand sa va plictisesc cu o alta imagine despre societatea noastra... Nu stiu cat de obiectiva este, dar sper sa va placa si astept pareri.

Ne traim vietile mai rau ca intr-o puscarie. Ne pierdem timpul, viata, ne pierdem
lucrurile la care tinem maim mult cu intentia de a ne pedepsii... Sau cel putin, asa
sper. Ca ne pedepsim in fiecare zi. Ca in fiecare zi constiinta ne apasa pe umeri,
atat de tare incat ne obliga sa ne aplecam...

Dar, stiu ca nu-i asa. Din pacate. Din pacate, noi tot ne pedepsim... Pentru ca, cea
mai puternica pedeapsa adusa omului, e sa-l separi de familia lui, sa-l separi de el
insusi. Iar noi? Noi asta facem in fiecare zi. Ne pedepsim, si o facem crunt. Ne
inchidem in noi, si in cutiute mici, ca niste cubicaluri corporatiste si stam acolo.

Ganduri pentru Andrei...

Neata!

This post ain't mine. Nu a fost scris de mine, si am fost rugat de autor sa-l pastrez anonim, dar sa pun scrisoarea pe blogul meu. E pur si simplu geniala, asa ca nu am avut o problema in a face asta. :)

Este scrisa de un prieten de-al meu ce e tutore/terapeut pentru un copil cu Autism si ADHD pe nume Andrei.\

Enjoy:

Acum doi ani de zile ai deschis o mică portiță în sufletul tău, suficient cât să faci loc unui nou om in viața ta... cu siguranță nu ți-a fost ușor. Te-am văzut în preajma oamenilor necunoscuți, și de cele mai multe ori nu îi vezi, sau mai bine zis alegi să nu o faci. Și atunci când ești forțat de împrejurări să îi conștientizezi, o faci cu mare efort, ca și cum ar trebui să sari un zid imens  să accepți că în fața ta este un om, ca tine.... Desenezi case; este singurul lucru pe care vrei să îl desenezi. Casele au garduri. Te-am întrebat ce se afla dupa gard, și mi-ai raspuns simplu, un zid. Cu toate acestea, mi-ai făcut loc de prima dată când te-am văzut. Tacit, între noi s-a creat o întelegere  subtilă. Ți-am fost prezentat ca cel care te va ajuta. Nici unul dintre noi nu știa ce înseamnă asta atunci. Ai evitat privirea mea, ochii iți erau ațintiți jos, într-un punct care probabil îți oferea liniște. Doar când am rămas singuri ai îndrăznit să mă privești in ochi. Am recunoscut acea privire: închisă, timidă, neîncrezătoare. Am trăit-o și eu. Dar totuși m-ai privit în ochi. Și m-ai acceptat. În acea clipă nu mai erai un copil autist cu ADHD ci un suflet care accepta un alt suflet.

Inca un an... Old times hype...

Neata!

Sighs. Inca un an. I guess it's good to be here. Or, better sayed, I guess it's good to still be around.

Anyway, nu prea am chef de gargara la ora asta. N-am fost niciodata un geniu al small talkului, asa ca sar direct in subiect.

Poate e faptul ca am facut o gaura in curea. Poate pentru ca o discutie pe mail-ul firmei m-a lansat pe drumul asta... Poate pentru ca sunt doar melancolic. (Doar Dumnezeu ar stii de ce...) Dar ideea e ca nu inteleg vremea si anii in care traim. Si, spre exemplu, hai sa vorbim despre muzica. Nu pot spune ca muzica pe care o ascultam acum 10-15 ani era cel mai tare lucru inventat de la painea feliata incoace, dar totusi... Aia era muzica!

Army, music and... What not.

Hello si buna dimineata, cred.


In fine, this post was LONG overdue. Multe de scris, si mai multe de spus, prea putin timp si prea putine cuvinte sa acopar multitudinea de idei, care, fantastic, ma paraseste in momentul in care ating tastele. Dragut, nu?


Ce mai faceti? Cu ce va mai ocupati? Sper ca toate bune si frumoase pana acum, si inca si mai bune si mai frumoase de aici incolo.


In primul rand, vreau sa urez, tuturor ce veti citii, un Craciun minunat si un An Nou cat mai fericit. Fie ca 2012 sa  aduca in viata voastra numai fericire, sanatate si impliniri. Sa va indepliniti toate sperantele si sa gasiti puterea sa creati si sa duceti la sfarsit toate planurile voastre. Va sarut si va astept cu zambete si anul acesta.